Geoană: Nabucco plasează România pe harta secolului 21

0

Proiectul Nabucco poate să pună România pe harta secolului 21, fiind pentru ţara noastră cel mai important proiect de politică externă şi de politică internă, a declarat miercuri, în urma vizitei la sediul Transgaz din municipiul Mediaş (judeţul Sibiu), preşedintele Senatului şi al PSD, Mircea Geoană.

„Acest mare proiect depăşeşte energia şi poate să pună România pe harta secolului 21, de o manieră extrem de clară şi extrem de profitabilă”, a spus Geoană.

Acesta a cerut directorului Transgaz, Ioan Rusu, să prezinte în faţa Parlamentului un plan care să propună măsuri legislative, dar şi nevoi de finanţare al proiectului Nabucco.

„Am solicitat în numele Senatului României şi al Parlamentului României, domnului director general, prezentarea inclusiv în faţa Parlamentului, a unui plan extrem de detaliat cu privire la necesităţile legislative, de ratificare a proiectului Nabucco semnat recent la Ankara, de asigurarea finanţării multianuale, cu ocazia dezbaterii bugetului de stat pe 2010 şi pe anii următori şi a ceea ce înseamnă necesitatea de finanţare pentru că reprezintă un efort financiar înainte să primim dividende în urma proiectului Nabucco, va trebui să şi investim”, a cerut Geoană.

Preşedintele Senatului, însoţit de o delegaţie de 31 de senatori PSD, a vorbit la Mediaş şi despre „şansele transformării acestei companii (Transgaz – n.r.) cu sprijin politic şi economic, într-un adevărat campion regional”.

Conform lui Geoană, Transgaz şi Romgaz ar putea deveni „campioni economici de prim calibru la nivel regional”.

Nabucco poate reprezenta pentru România „asigurarea prosperităţii şi securităţii naţionale pe termen lung”. Potrivit lui Geoană, Nabucco „este cel mai important proiect de natură geopolitică la care România trebuie să participe”.

„Pentru România, cel mai important proiect de politică externă şi de politică internă este deblocarea acestui coridor median, care leagă China, Asia Centrală, Caucazul, Marea Neagră, de Europa”, a adăugat Mircea Geoană.

Fost ministru de Externe şi candidat al PSD la preşedinţie, Mircea Geoană a reamintit că pentru a reuşi, România are nevoie în cazul Nabucco de „abilitate diplomatică şi printr-un echilibru între marile puteri”.

Gazoductul Nabucco va tranzita România pe o porţiune de 460 de kilometri, din totalul celor 3.296, lungimea totală a conductei, iar ţara noastră, prin Transgaz, va asigura cota de finanţare de aproximativ 417 milioane de euro, parte a companiei la proiectul Nabucco, a declarat recent premierul Emil Boc, revenit de la ceremonia de la Ankara de semnare a Acordului Interguvernamental pentru Nabucco.

Valoarea proiectului este de 7,9 miliarde de euro, finanţarea fiind asigurată în proporţie de 70 la sută prin credite contractate de Compania Nabucco Internaţional, iar 30 la sută din fonduri proprii.

Premierul a precizat că durata Acordului Interguvernamental pentru construcţia gazoductului Nabucco este de 50 de ani, intrarea în vigoare fiind condiţionată de data ratificării de către statele semnatare ale documentului.

Din momentul în care toate statele vor ratifica acordul, acesta va intra în vigoare, a precizat Emil Boc.

Lucrările de construcţie a gazoductului Nabucco vor începe în 2011, iar data finalizării este 2014.

Premierul a reiterat că UE, la Consiliul European din martie, a decis susţinerea financiară a proiectului cu 200 de milioane de euro, un rol important având şi poziţia României, exprimată la lucrările Consiliului.

„Dincolo de susţinerea financiară, va fi extrem de importantă asigurarea furnizorilor de gaze naturale pentru proiect. În acest moment sunt avute în vedere Azerbaidjan, Turkmenistan şi Kazahstan, precum şi alte state din Orientul Mijlociu.

Companiile naţionale Nabucco ar urma să construiască şi să deţină porţiunea de conductă de pe teritoriul statului”, a spus Emil Boc.

El a reliefat că semnarea Acordului Interguvernamental cu privire la proiectul Nabucco este un succes al României şi, „în egală măsură, un succes al şefului statului, care a susţinut în permanenţă acest proiect, chiar în condiţiile în care existau critici, atât în plan intern, cât şi în plan extern, cu posibilitatea cu privire la realizarea acestui proiect”.

Cele cinci state angajate în proiectul Nabucco au semnat luni, la Ankara, Acordul interguvernamental pentru construirea gazoductului şi Declaraţia politică comună.

În cadrul ceremoniei de semnare, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a felicitat statele participante şi a arătat că Acordul este unul dintre paşii esenţiali pentru realizarea gazoductului.

El a reiterat că la acest punct s-a ajuns după îndelungate negocieri.

Nabucco urmează să transporte, începând din 2014, gaz din Marea Caspică spre Europa, tranzitând Turcia, pentru a reduce dependenţa europeană de gazul rusesc.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat luna trecută că este gata să acorde un sprijin financiar substanţial pentru proiectul gazoductului Nabucco.

BERD ar putea conduce un grup de bănci care să finanţeze cu până la un miliard de euro proiectul Nabucco.

La consorţiul Nabucco Gas Pipeline International GmbH participă, cu procente egale de 16,7 la sută, companiile OMV (Austria), RWE (Germania), MOL (Ungaria), Transgaz (România), Bulgargaz (Bulgaria) şi Botgas (Turcia).

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.