Băncile amendate de OPC, ţinute la secret

0

– Cu toate că recunoaşte că mai mult de jumătate dintre băncile din Iaşi nu respectă normele de afişare a cursului valutar, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Iaşi a refuzat să dezvăluie numele acestora, de teama represaliilor.

.

Singura informaţie furnizată, într-o conferinţă de presă special organizată pentru a „dezvălui” rezultatele controalelor efectuate la bănci a fost că 18 unităţi bancare au fost amendate, de la începutul lunii august şi până în prezent.

„Comisarii au aplicat sancţiuni cuprinse între 1.000 şi 20.000 RON, pentru încălcarea noilor norme cu privire la funcţionarea sistemului de schimb valutar, fie . Numele băncilor nu îl putem da”, s-a mulţumit să spună Tonel Cazacu, directorul coordonator al CJPC Iaşi, ca şi cum această informaţie ar putea fi de vreun folos ieşenilor care doresc să încheie tranzacţii valutare la băncile din oraşul lor.
.

Băncile şi casele de schimb, obligate să afişeze panouri electronice

Din cele 25 de bănci verificate, mai mult de jumătate au fost sancţionate pentru nerespectarea Ordinului nr. 448/2009, intrat în vigoare din 14 iulie 2009.

Băncile sancţionate vor trebui ca în termen de 60 de zile să remedieze deficienţele, respectiv punerea panourilor electronice şi afişarea cursului valutar.

Potrivit noului regulament, atât băncile, cât şi casele de schimb valutar sunt obligate să afişeze la exterior un panou pe care să fie înscrise doar valutele. De asemenea, comisionul care, de cele mai multe ori, ducea clienţii în eroare nu mai este afişat, deoarece în cursul valutar trebuie incluse toate taxele practicate de operatori, în cazul în care acestea există.

„Informarea consumatorilor cu privire la cursurile de schimb valutar se va face doar prin sisteme electronice, ce pot permite un afişaj vizibil, lizibil şi uşor accesibil, amplasate în interiorul punctelor de lucru, lângă ghişeul de schimb valutar”, a precizat Cazacu.
.

Şapte bănci, amendate pentru dobânzi şi comisioane mărite abuziv

De asemenea, de la începutul anului şi până în prezent, nu mai puţin de 120 de ieşeni s-au plâns la sediul CJPC de abuzurile instituţiilor bancare. Din păcate, doar în şapte cazuri clienţii au avut câştig de cauză.

Este vorba despre contracte în care dobânda a fost majorată nejustificat sau comisioanele au fost mărite fără anunţarea prealabilă a clientului.

„Până în prezent, am câştigat şapte procese împotriva băncilor. Amenzile totale încasate au fost de 40.000 RON”, a adăugat Tonel Cazacu, de asemenea, fără a preciza numele instituţiilor financiare dovedite a fi vinovate de instanţele de judecată.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.