Bussines de pensionar: coşar care „aduce noroc” la nunţi şi botezuri

0

– Un pensionar a înfiinţat  prima firma din Neamţ în domeniul serviciilor de curătare a cosurilor de fum

.

La mai bine de 4 ani după ce a iesit la pensie ca pompier militar, Ionică Stoica nu se multumeşte doar cu ce îi aduce poştaşul la sfârşit de lună şi s-a gîndit să-si deschidă o afacere.

Omul nu duce lipsă de idei în descoperirea unor servicii de nisă pe piata afacerilor, si-a făcut o firmă care oferă servicii profesionale de coserit.

În plus, fostul pompier consideră că face o meserie complementară celei pe care a avut-o initial în sensul că, efectuînd curătarea cosurilor de fum, ajută la prevenirea incendiilor.

„Întrucît acum s-au construit tot mai multe case iar cosarii au dispărut aproape cu desăvîrstire, oamenii nu aveau la cine apela pentru a le curăta cosurile. Eu am vrut să ofer nemtenilor servicii profesionale si de aceea am urmat cursurile Scolii Nationale de Cosari de la Reghin de unde, în februarie anul acesta, am si obtinut atestatul. Atunci am si înfiintat prima firma din Neamţ în domeniul serviciilor de curătare a cosurilor de fum”, a declarat colonelul-cosar Ionică Stoica.

„Toate aceste mici afaceri îmi dau o mare satisfactie, mai mult morală decît financiară, si mă fac să mă simt mai tînăr”, este motivaţia colonelului în rezervă Ionică Stoica.

Coşarul de gală vine îmbrăcat în frac şi cu joben

Pentru că avea un costum pitoresc si cum este bine ştiut faptul că dacă ti-a iesit cosarul în drum ai noroc toată ziua… toată luna sau toată viata, proaspătul cosar de Piatra a primit invitatii si la nunti si botezuri.

„Văd că prinde si în Moldova traditia ca la nunti si botezuri să participe si un cosar pentru a purta noroc copilului sau tînărului cuplu. În Ardeal, de exemplu, cosarul aducea de la biserică pruncul crestinat si îl înmîna mamei sau ducea mireasa recuperată de la cei ce o furau la miezul noptii si o preda mirelui”, a povestit Stoica. A fost invitat la cîteva nunti, iar zvonul s-a răspândit rapid printre tinerele cupluri din Piatra Neamţ.

„Pentru că la un astfel de eveniment nu te poti duce îmbrăcat în salopeta de zi cu zi, mi-am făcut un costum special compus dintr-un frac, un joben, o perie frumoasă iar oamenii sînt încîntati cînd mă văd”, a mai adăugat Ionică Stoica.

Sursa: Monitorul de Neamţ

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.