Fostul Rodipet cere falimentul SIF Moldova pentru 6.000 de euro

0

– Societatea Network Press Concept (NPC), fostul Rodipet, a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolventei Societatii de Investitii Financiare (SIF) Moldova Bacău, pentru o sumă mai mică decât plafonul minim de 30.000 RON, peste care se poate demara un astfel de preoces.

.
Cererea a fost înregistrată, la sfirsitul lunii iulie, şi se află la Tribunalului Municipiului Bucuresti, având termen de judecata la inceput de septembrie.

Motivul invocat este neachitarea unui presupus debit in valoare totala de 25.619 RON (circa 6.100 de euro), compus din 17.170 RON debit principal, 8.413 RON penalitati de intirziere si 35 RON cheltuieli de judecata”.

„Firma Network Press Concept ne livra, noua, Monitorul Oficial si alte corespondente. Pina intr-o zi, cind nu le-au mai livrat, probabil si datorita situatiei in care s-a aflat fosta companie Rodipet. Pe acest fond, am denuntat contractul, in instanta. Am cistigat procesul, cu hotarire definitiva si irevocabila, iar ei ar fi trebuit sa ne mai dea niste bani. Dar n-au avut de unde si ne-au propus, in compensatie, sa ne trimita alte publicatii. Pe care nu le-am acceptat. Desi nu mai avem nici un contract cu ei, firma sustine ca ar mai exista nu stiu ce factura de achitat. In plus, cererea lor de deschidere a insolventei este nejustificata, presupusul debit fiind sub 30.0000 RON”, a declarat presedintele SIF Moldova, Costel Ceocea.

Fostul Rodipet se afla intr-o situatie aparte, dupa ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a hotarit desfiintarea contractului prin care a fost privatizata, deoarece cumparatorul nu si-a respectat obligatiile investitionale. Numele actual a fost luat la cinci ani de la privatizare. Fostii ei clienti se pling de situatii similare celor de la SIF Moldova.

Sursa: Ziarul de Bacău

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.