Un milion de români riscă pensii „ciuntite”. Patronii nu plătesc dările

1

– 10 milioane euro, lipsă în conturile fondurilor private de pensii în fiecare lună

.
Circa un milion de români riscă să se trezească cu pensii publice „ciuntite”, şi implicit cu pensii private mai mici decât li s-ar cuveni, din cauză că angajatorii „uită” să vireze în fiecare lună contribuţiile la Casa de Pensii şi către fondurile private de pensii obligatorii (pilonul II).

Aceştia reprezintă circa 20% dintre cei înscrişi în sistemul de pensii private obligatorii. Fondurile private de pensii au anunţat că încasează în fiecare lună mai puţin cu circa 10 milioane de euro decât ar trebui.

Având în vedere că nivelul contribuţiei de 2% pentru pensia privată obligatorie se virează din contribuţia la sistemul public de pensii, rezultă că nici cei 10,5% din salariul brut pentru pensia publică nu sunt viraţi de către respectivii angajatori.

“Sunt aproximativ un milion de conturi, dar care nu sunt aceleaşi lună de lună, unde nu sunt virate lunar contribuţiile.

Din acestea, circa 500.000 sunt cazuri de conturi ale unor persoane care, de exemplu, intră în concediile de maternitate, sau care au intrat în şomaj, sau care sunt între două joburi.

Problema este cu ceilalţi 500.000 de angajaţi, pentru care firmele nu mai plătesc contribuţiile pentru pensie pentru că nu pot, din diferite motive, fie din cauza lipsei de lichidităţi, fie din cauza unor erori de procesare ale CNPAS, au declarat pentru Gândul reprezentanţii Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Oricine poate verifica dacă angajatorul i-a virat banii pentru pilonul II, iar cu ocazia aceasta îşi dă seama dacă firma i-a virat şi contribuţia pentru pensia publică.

La adresa www.apapr.ro, se dă clic în partea stângă a paginii, pe “Info participanţi”, apoi clic pe “Informaţii detaliate de contact ale fondurilor de pensii”, de unde se alege Fondul de pensii la care aţi aderat. Acolo, cu o parolă şi utilizator pe care le puteţi afla de la fondul de pensii la care aţi aderat, puteţi afla dacă angajatorul dvs v-a virat lună de lună banii la pilonul II, deci implicit şi la pensia publică.

Ce se poate face dacă angajatorul nu a virat banii?

“Soluţiile nu sunt foarte multe. Angajatorul poate fi într-o primă fază întrebat de ce nu a virat sumele. Mai există şi posibilitatea acţionării în instanţă a angajatorului de către angajat”, au conchis ei.

Sursa: Gândul

Citește și
1 Comentariu
  1. Serios? spune

    De unde sa platesti? banii i-a luat tot statul insa sub alta denumire. Pe de alta parte nici posibilitatea de a te lasa sa ii faci nu o ai. Artimetica de clasa intai arata clar ca se merge pe minus.
    Sau mai pe romaneste, de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere… STATANA… DA.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.