9 proiecte, în valoare de 6,5 milioane euro, finanţate prin programul LIFE+

0

Un numar de 9 proiecte in valoare totala de aproximativ 6,5 milioane euro au fost finantate prin programul european LIFE+ , ceea ce reprezinta o rata medie de absorbtie a fondurilor europene de 37,84%, se arata intr-un comunicat al Ministerului Mediului.

Proiectele finantate prin instrumentul LIFE + au fost incadrate pe cele trei componente ale programului, care vizeaza protectia unor specii de pasari si carnivore, dezvoltarea unei retele de deseuri pentru planificarea managementului durabil al deseurilor, aplicarea principiilor ecosistemelor industriale in dezvoltarea regionala si promovarea produselor verzi.

Comisia Europeana a alocat României pentru 2009 o suma de 10,9 milioane euro pentru proiectele incluse in programul LIFE+, termenul limita pentru depunerea propunerilor fiind 15 septembrie 2009.

Aceste proiecte trebuie sa acopere cel putin una dintre cele trei componente ale programului LIFE+ si trebuie prezentate utilizând formulare de cerere specifice.

Expertii in domeniu din cadrul Comisiei Europene vor analiza propunerile si vor selecta proiectele care indeplinesc criteriile de eligibilitate.

Pentru 2009, bugetul total alocat de Comisia Europeana acestui program este in valoare de 250 milioane euro, fiecarui stat membru revenindu-i o cota parte in functie de numarul de locuitori si suprafata de arii protejate existente la nivel national.

LIFE+ reprezinta noul instrument financiar pentru mediu al Uniunii Europene, care asigura suportul pentru dezvoltarea si punerea in aplicare a politicii si a legislatiei comunitare in materie de mediu, in special a obiectivelor celui de-al 6-lea Program Cadru de Actiune pentru Mediu.

Programul a intrat in vigoare o data cu publicarea Regulamentului LIFE+, in data de 9 iunie 2007 si este format din trei componente: LIFE+ Natura si Biodiversitate, LIFE+ Politica si Guvernare de Mediu, LIFE+ Informare si Comunicare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.