Băsescu: România trebuie să aibă mare grijă de agricultură

0

Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, ca România ar fi depasit mai usor actuala criza, daca in ultimii ani ar fi avut mai multa grija de agricultura.

“România ar fi trecut mult mai usor criza daca in ultimii 4 ani nu batjocoream banii dându-i in consum, in loc sa ii punem in investitii care sa genereze crestere economica, independent de criza economica la nivel global”, a spus presedintele Traian Basescu in cadrul unei intâlniri pe care a avut-o cu agricultorii, specialistii si reprezentantii administratiei publice locale din judetul Arad, cu ocazia participarii sale la prima editie a “Zilei Fermei Horticole”, organizata in localitatea Araneag.

Presedintele a aratat ca, in urma discutiilor pe care le-a avut in Balta Brailei cu agricultorii ce lucreaza mari suprafete de teren, a ajuns la concluzia ca România are nevoie de o strategie pe termen lung pentru valorificarea potentialului sau agricol, motiv pentru care a desemnat o comisie care sa elaboreze aceasta strategie.

“Ceea ce am vazut astazi la Araneag poate fi un model pentru ceea ce se poate face in zona de deal, nu numai aici, ci in intreaga tara.

Cred ca entuziasmul pe care l-am vazut la tineri – care, dupa ce au lucrat in Spania, Italia sau in alte tari, s-au intors acasa pentru a-si face mica lor ferma, pentru a-si face un drum in viata – este o solutie pentru zona de deal a tarii”, a precizat presedintele Basescu, spunând ca in continuare isi va intensifica eforturile pentru dezvoltare agriculturii si a turismului, domenii interconectate, pentru dezvoltarea carora România are conditii foarte favorabile.

Seful statului s-a aratat foarte impresionat de produsele expuse, apreciindu-le ca fiind mult peste asteptarile sale.

“Am vazut ce inseamna rodul harniciei, rodul muncii consecvente, dragostea pentru pamânt, respectul pentru munca. Si dincolo de orice, am vazut atasamentul unui grup de tineri fata de o munca pe care nu ne mai place sa o facem, pentru ca este grea, o munca ce nu aduce rezultate imediate.

Acesti tineri si-au asumat si riscul de a face agricultura, munca ce nu este cea mai sigura investitie, cel putin in prezent”, a spus Traian Basescu.

Seful statului a aratat ca România trebuie sa isi reorienteze politicile, sa treaca de la dezvoltarea bazata pe consum, cea care a fost propovaduita in anii care au trecut, la dezvoltarea bazata pe investitii, care este mult mai buna si spre care trebuie sa ne orientam acum.

“Pe viitor, agriculturii trebuie sa i se acorde o mare atentie.

De asemenea, este absolut necesara valorificarea productiei in mediul rural, aceasta insemnând impingerea intreprinderilor mici si mijlocii spre zona rurala, care sa valorifice productia agricola din respectivele localitati.

Daca nu se va face acest lucru, profitul se va indrepta in continuare spre mediul urban”, a adaugat seful statului, precizând ca “trebuie gasite solutii pentru ca tinerii sa ramâna in mediul rural, pentru ca satul românesc a imbatrânit”.

Presedintele Basescu s-a aflat, vineri, timp de circa doua ore, in mijlocul aradenilor, luând parte ca invitat de onoare la manifestarile prilejuite de “Ziua Fermei Horticole”, eveniment organizat cu scopul de a promova realizarile fermierilor din acest judet, dar si pentru a incerca identificarea unor solutii pentru sprijinirea horticultorilor.

Venind de la Drobeta Turnu Severin, unde a luat parte la deschiderea Congresului Jurnalistilor Români de Pretutindeni, presedintele Traian Basescu a sosit la Araneag la bordul unui elicopter, fiind asteptat de sute de persoane, localnici si nu numai, mai ales ca era pentru prima oara când o personalitate de un asemenea rang ajungea in aceasta localitate de la poalele Muntilor Zarandului.

Imediat dupa sosire, Traian Basescu a vizitat expozitia de produse agricole si produse traditionale locale, organizata cu acest prilej, expozantii oferindu-i presedintelui sa deguste din aceaste produse, de la pita de Pecica, la salamul si galustele de Nadlac, de la brânzeturile de Craiva sau Araneag, la tuica de Bârsa sau de Chisindia, de la piersicile de Araneag, la capsunele de Seleus.

Strângând mâni si fotografiindu-se cu cei care i-au solicitat acest lucru, presedintele le-a multumit tuturor, spunându-le insa ca desi doreste sa guste din toate, nu o poate face la fata locului, dar o va face acasa.

În timp ce vizita standurile producatorilor prezenti la Araneag, Traian Basescu a primit de la unul dintre expozanti, apicultorul Arpad Kovacs, o punga cu “ceai antifoame”, producatorul spunându-i ca acest ceai, obtinut din mai multe plante, este foarte bun in aceasta perioada de criza, deoarece “taie foamea”.

Presedintele a zâmbit si a luat punga, fara sa spuna daca va folosi sau nu acel ceai. De asemenea, producatorul i-a dat sefului statului si miere de albine cu aloe vera.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.