Jurnal de călătorie: Finlanda – de la povestea lui Moş Crăciun la mitul aurului pur

0

Finlanda, tarâmul celor o mie de lacuri, este peste România ca intindere, dar mult sub densitatea populatiei tarii noastre.

Cu alte cuvinte, circa 338.000 kilometri patrati si 5,3 milioane de locuitori. În fapt, legenda celor o mie de lacuri este contrazisa de o statistica oficiala, care arata ca Finlanda detine nu mai putin de 188.000 de lacuri si peste 180.000 de insule.

Din “portofoliul” statului nordic mai poate fi selectat si capitolul productiei de aur, unde Finlanda este campioana europeana absoluta. Statut la care si România ar putea ajunge daca tonele de aur de la Rosia Montana ar fi exploatate…

Pâna atunci, insa, oficialii companiei româno-canadiene au dorit cu tot dinandisul sa prezinte mass-media românesti faptul ca in Finlanda, tara pentru care respectul fata de mediu este de neegalat, se poate produce aur cu ajutorul singurei metode chimice cunoscute in acest domeniu – cianurarea.

Agitatia de la check-in “Plecari internationale” de pe Aeroportul Otopeni este data repede uitarii peste doar câteva minute când iti iei zborul catre prima experienta intr-o tara nordica.
La numai 10 minute dupa ora 13.00 las in urma pentru 4 zile plaiurile mioritice. Zona de nord a Capitalei dispare incet in valul alb al norilor…

Pot spune deja: Finlanda, pazea ca vin sa te cunosc! Borna numarul 1:
Helsinki Printre rândurile inguste ale avionului, se strecoara discret si intotdeauna cu zâmbetul pe buze, doua stewardese nordice, pe tipicul carora parca au fost croite spatiile dintre scaune.

Inga si Matjia, prima trecuta bine de de 45 de ani, in timp ce cea de-a doua pare sa bata la portile afirmarii, fac tot posibilul pentru ca fiecare dintre pasageri sa treaca mai usor peste traseul de aproape doua ore si 40 de minute pâna la Helsinki.

Gustarea inclusa in pretul biletului, bautura de toate felurile sau chiar si dulciurile revigorante, “asezonate” cu doua vorbe schimbate cu vecinul de loc, fac ca prin farmec sa ajungem la un sfert de ceas de aterizarea in capitala tarii celor o mie de lacuri.

Cu o ultima zvâcnire, pasarea de otel atinge tarâmul finlandez intr-o descatusare finala dupa ce a infruntat cele sub 30 de grade de la peste 9.000 de metri altitudine.
La distanta de peste 2.000 de kilometri de România, incepe experienta vietii mele, numita Finlanda. Rovaniemi sau “uite bagajul, nu e bagajul!”

Cu ultimele impresii de dupa imaginile de vis surprinse deasupra norilor, trec rapid printr-un alt check-in pentru schimbarea rutei cu destinatia finala Rovaniemi.

Un alt zbor, aceeasi companie aeriana nationala finlandeza, o alta experienta… De data aceasta nimeresc intr-un alt jet-sky, mult mai mare, plin de localnici, dar si de foarte multi asiatici.

Din peisaj nu lipsesc nici rusii sau pliantele de prezentare a Finlandei in… limba lui Dostoievski, semn ca nu degeaba Rusia este unul dintre cei patru vecini importanti ai finlandezilor.

La un simplu pocnet de degete, decolam si aterizam la putin peste o ora distanta in Rovaniemi, oras al carui aeroport cochet astepta acest ultim zbor pe ziua de azi, din cele doua programate.

Precum un semn rau prevestitor si completat doar pe jumatate cu una dintre legile lui Murphy, eu impreuna cu o buna parte dintre pasagerii cursei devenim, spontan, calatori fara bagaje…

Adica ce a inceput bine, parea ca se termina nu tocmai intr-o lumina la fel de bine. Îndeajuns pentru ca intregul program stabilit initial sa ramâna amintire si sa se decaleze cu peste 90 de minute.

Dupa formalitatile de rigoare, menite sa duca, in cele din urma, la recuperarea bagajelor, continui traseul catre urmatoarea destinatie – Levi. Kittila nu e precum…

Chitila Autocarul care ne astepta la poarta aeroportului ne preia si peste doar câteva minute se opreste in parcarea unui mall local pentru a ne da ocazia de a mai salva câte ceva din impresia proasta a episodului “Bagaje pierdute” si a ne permite sa cumparam ceva lucruri utile pâna la recuperarea geamantanelor.

Nu avea sa treaca mult timp si, odata cu parcurgerea terestra a Finlandei, aveam sa uitam cu totii ca ramasesem fara mare parte dintre lucruri…

Peisajele care iti taiau respiratia, zecile de lacuri, niciun pic de praf pe iarba si pomii de decor si aparitia rebela, a câte unui ren de poveste pare sa incheie o zi inedita pentru mine, cel putin.

Dupa doua ore de drum, trecem printr-o localitate cu rezonante românesti – Kittila – ne oprim in cele din urma la punctul terminus al primei zile de calatorie, in Levi, o comuna cu alura super-europeana, unde oamenii stiu sa se distreze in felul lor, chiar si la vârste de peste 60 de ani.

Iar asta avea sa ne-o demonstreze tuturor mesenii din restaurantul hotelului, pentru care parca singurul mod de a respira si trai nu il reprezinta altceva decât dansul.

Localitatea Levi ne-a primit in jurul orei 22.00 (n.r. aceeasi ora ca la Bucuresti), iar soarele inca ne zâmbea hazliu printre mici valatuci de nori albi. Am intrat intr-o noua lume.

Este tarâmul zilelor si noptilor polare, unde astrul zilei apune in jurul orei 2.00 dimineata si rasare doua ore mai târziu. Este Finlanda.
Tarâmul de basm al lui Mos Craciun, tara aurului pur, a renilor si “monstrilor” muzicali de la Lordi… Aurul finlandezilor, intre cianuri si respect pentru mediu.

Dupa o zi polara petrecuta la circa 150 de kilometri de Cercul Arctic, si in care soarele s-a incapatânat sa se ascunda la orizontul apusului, am reinceput urmatoarea etapa a experientei finlandeze, numita Kittila.
Locul care a renascut din punct de vedere economic precum pasarea Phoenix intr-un timp extrem de scurt.

Nu mai devreme de anul 2006, compania canadiana Agnico Eagle a preluat in exploatare cea mai mare mina aurifera din Finlanda, deschisa la câtiva kilometri de centrul localitatii cu nume de rezonanta româneasca.

Urmând un program extrem de strict de vizitare a locatiei, am avut ocazia sa realizez ca nu este totul atât de negru cum pare de la Bucuresti…

În niste conditii de sterilitate duse la extrem, cu un personal extrem de bine pregatit si care este remunerat cu sume lunare cuprinse intre 2.500 si 3.200 de euro, dar si cu un stat care nu detine nici macar 1% din actiunile exploatatorilor canadieni, mina de aur de la Kittila isi duce existenta tihnit cu scopul de a crea o bunastare atât economica Finlandei, cât si locuitorilor din zona.

Circa 80% din populatia locala munceste in mina aurifera de suprafata, iar efortul colectiv se transforma, saptamânal, in circa 100 de kilograme de aur cu o puritate de pâna la 95,5%.

Lucrurile devin si mai exceptionale daca ne gândim la spusele specialistilor nordici, conform carora pentru umplerea a maxim patru lingouri a câte 25 kilograme fiecare, la fiecare sapte zile, este nevoie de tratarea a numai putin de 21.000 de tone de roca din muntele de aur.

Iar efortul se poate echivala si in bani, mai precis in 1,8 milioane de euro.
Pentru ca aurul sa capete o puritate aproape de procentul maxim, acesta este trimis de la Kittila catre o destinatie secreta, insa din surse confidentiale am aflat ca punctul final se numeste Elvetia.

Experienta dintr-o mina de aur autentica, ridicata la standarde de mediu europene este cu atât mai completa, cu cât din peisajul locului ticsit de verdeata si de o padure deasa nu lipsesc grupurile de reni ale fermierilor din zona.

Spectacolul adaparii, ce are loc la numai cativa zeci de metri de iazurile de decantare este unul covârsitor si intareste inca o data ideea ca temerile autoritatilor din România privind distrugerea mediului la Rosia Montana tin mai mult de alte interese decât de cele pur economico-sociale.

Parasim exploatatia miniera, botezata dupa numele companiei canadiene concesionare, Agnico Eagle, si la doua ore distanta intre drumul cu autocarul si zborul catre Helsinki ne instalam cartierul general in orasul lui Mos Craciun din Rovaniemi, tocmai la Cercul Polar Arctic…

Mitul Mosului a devenit demult pentru Finlanda o strategie de marketing de nota maxima, fapt demonstrat si de afluenta de turisti de la fata locului.

Senzatia devine unica atunci când stai fata in fata exact cu Mos Craciun, un batrânel cu barba alba autentica, dar si atunci când asculti in plina vara acordurile vreunui colind traditional acompaniat de clinchetul clopoteilor.

La scurt timp dupa aceea trecem de la sunetul magic al iernii la huruitul motoarelor de Airbus ce urma sa ne lase peste fix o ora si 30 de minute la Helsinki, o capitala europeana pe care aveam sa o descopar treptat in urmatoarele doua zile…

Helsinki, academic, boem, dar si… trendy Helsinki sau Helsinging, pe intelesul finlandezilor, incepe sa isi dezvaluie misterele inca din prima seara petrecuta acolo.
Agitatia de pe strazile din centrul impresionant al orasului iti alunga somnul cu câteva ore peste programul de odihna obisnuit.

Exact in prima noapte petrecuta in capitala Finlandei in imediata vecinatate a hotelului in care grupul de români din care faceam si eu parte, si-a facut aparitia, e drept fulgerator si meteoric Madonna.
Artista americanca urma sa sustina exact in ziua plecarii mele din Finlanda (n.r. joi, 6 august) un concert de zile mari pe stadionul Olimpic din Helsinki.

Boemia si candoarea frumosului Helsinki este completata la fiecare pas de magazinele in care marcile de renume erau cumparate pe banda rulanta de cohorte intregi de chinezi, rusi, germani si suedezi.

Iar asta nu pentru ca acele produse erau neaparat accesibile ca pret… La fiecare colt de strada, in amiaza mare rasunau acorduri de vioara, cu maiestrie oferite publicului de tineri muzicieni finlandezi pentru care arta este un mod de viata.
Urmatoarea si penultima zi petrecuta la Helsinki se termina la fel de repede precum a inceput.

O zi “condimentata” cu o repriza de shopping, de sesiuni foto la fiecare pas sau pur si simplu de plimbari pe jos sau cu bicicleta pe strazile Esplanadei comerciale. La fiecare pas se putea citi o liniste sufleteasca pe chipurile localnicilor.

Personaje intr-o piesa de teatru in 365 de acte (a se citi zile), in care tabieturile sunt sfinte, iar respectul pentru cei din jur inseamna mai mult decât educatia primilor sapte ani de acasa.
Daca stau bine sa ma gândesc, nici nu ar avea de ce sa nu fie linistiti, atât timp cât nivelul de trai atinge cote impresionante.

Vorbim despre salarii medii de pâna la 3.500 de euro pentru barbati, si de circa 3.000 pentru femei. Putin dupa miezul noptii agitatia revine, dar nu in spiritul celei de pe terasele de fite ale Bucurestiului sau din statiunea Mamaia.

Finlandezul stie sa se simta bine si fara a-i deranja pe ceilalti.
Discret, eficient si fara vreun scop de a crea momente penibile pentru cei din jur. În loc de epilog…

Viata finlandezilor se desfasoara intr-o relaxare totala si contrasteaza enorm cu stresul cotidian din România, devenit, in ultima vreme, o boala. În Finlanda se vorbesc suedeza, finlandeza, dar si engleza, iar majoritatea populatiei este de religie ortodoxa.

Desi la fiecare colt de strada din Helsinki se respira aer de prosperitate, Finlanda este in recesiune, Produsul Intern Brut preconizat pentru 2009, fiind cu 6% mai mic decât cel din anul precedent.

În privinta PIB-ului/cap de locuitor, Finlanda ocupa, la jumatate lunii iunie, locul noua, cu 16% peste media Uniunii Europene.
Peste toate aceste date orientative matematice, se poate spune ca Finlanda stie sa aiba alura de tara europeana, respectabila si in care interesul public este imbatabil in fata gargarelor servite prin alte locuri balcanice.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.