Păcăleala „Primei case”

0

Programul guvernamental i-a încurajat pe proprietari să ceară mai mulţi bani pentru locuinţe, dar au rămas cu ele pe cap.

.

Prima casă” a fost motivul ideal pe care-l aşteptau vânzătorii şi speculatorii imobiliari pentru a încerca să crească preţurile apartamentelor. După mai bine de un an, acestea se aflau în cădere liberă, la fel cum, în 2007-2008, se umflau cu până la 50% pe an.

Brusc, pe când Finanţele nici nu apucaseră să contureze programul guvernamental, au apărut primele zvonuri de scumpiri. De la câteva procente, discuţiile au escaladat până la 35%.
.

„Minunile” n-au loc în criză

Specialiştii contactaţi de EVZ spun însă că au crescut pretenţiile vânzătorilor, dar acest lucru nu a afectat preţul la care se fac tranzacţiile. În plus, în cazul ofertelor aflate în jurul sumei de 60.000 de euro, maximumul garantat de stat, există mai puţin loc de negocieri.

Pentru ca „Prima casă” să poată face minuni pentru proprietarii care încearcă, de luni bune, să-şi vândă imobilele ar fi trebuit să existe şi un climat economic favorabil. În schimb, la noi, creşterea economică e negativă, numărul de şomeri e mai mare pe zi ce trece, iar preocuparea principală a majorităţii populaţiei este să-şi achite creditele deja existente.

Cererea e dată de capacitatea de plată, iar aceasta nu s-a schimbat favorabil în ultimele luni. Teoretic, prin acest program ar trebui să fie un număr ceva mai mare de persoane care-şi permit să-şi cumpere o casă plătind dobânzi mai mici. Categoria este însă nesemnificativă, dovadă fiind numărul mic de credite aprobate”, explică Adrian Şişchin, regional director&owner RE/ MAX România.

Fără să ţină cont de climatul economic, mulţi vânzători au ridicat ştacheta. „Dacă se cere prea mult, tranzacţia nu se finalizează. Un efect a fost însă asupra negocierilor. Cu mai mulţi cumpărători la uşă, scăderile nu au mai fost atât de mari”, spune Valentin Ilie, CEO al companiei Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Potrivit acestuia, în cazul preţurilor de peste 70.000 de euro, negocierile pot depăşi 10%. Procentul scade în cazul sumelor mai mici. „De la 65.000 de euro se ajunge la 63.000, de la 60.000 de euro la 59.000”, adaugă Ilie.

Integral în Evenimentul Zilei

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.