Apendicita ar putea fi diagnosticată printr-un test de urină

0

Apendicita este, in cazul copilului, urgenta chirurgicala cea mai frecventa, dar diagnosticarea sa este complicata dat fiind caracterul eterogen al manifestarilor pe care le provoaca, fapt care poate antrena fie intârzieri in luarea bolnavului in grija, cu riscul unor complicatii ce pot fi uneori foarte grave, fie interventii chirurgicale inutile, scrie cotidianul francez Le Point.

Folosirea scanerului a imbunatatit, cu siguranta, diagnosticarea, dar intr-o maniera modesta. De aici si interesul recentei descoperiri a unui marker urinar. Descoperirea apartine unei echipe de la Harvard Medical School din Boston, continua ziarul citat.

Cercetatorii americani au incercat sa gaseasca un marker in urina, deoarece aceasta se poate obtine usor, iar compozitia sa relativ simpla usureaza identificarea unei prezente neobisnuite a unei componente.

Studiul a fost facut pe un numar de 67 de copii cu o vârsta medie de 11 ani, la care exista suspiciunea de apendicita (in final s-a dovedit ca erau atinsi realmente doar ceva mai mult de o treime dintre ei).

O prima analiza a permis sa fie identificati 57 de markeri candidati, care erau crescuti in caz de apendicita.

Mai precis, 3 markeri erau asociati cu o buna capacitate de detectare a apendicitelor si de eliminare a celorlalte suspiciuni. Alfa 2 glicoproteina bogata in leucina (LRG) a dat cele mai bune rezultate: o fiabilitate a diagonsticului de 97%.

Dozarea LGR a facut posibila diagnosticarea apendicitei la doi pacienti care aveau un scaner normal. Si daca acest test ar fi fost unul de rutina, el ar fi permis inlaturarea acestui diagnostic la un pacient care prezenta la scaner o crestere in volum a apendicelui, dar care nu avea, in cele din urma, apendicita, arata cercetatorii.

Singurul neajuns al acestui examen este ca nivelul LRG este la fel de crescut in caz de pielonefrita (infectia rinichiului). “Performanta acestui marker in materie de diagnosticare va depinde de capacitatea de eliminare a altor infectii locale”, considera autorii cercetarii.

Dupa parerea lor, pe viitor se va putea pune la punct un test imunologic usor de utilizat pe scara larga.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.