Daniel Dăianu: Suntem în recesiune severă, iar noi dormim în scaune

0

“Era de asteptat sa avem o recesiune considerabil mai severa decât cea asumata in constructia bugetului.

Nu numai cei care au gândit bugetul, dar si cei care au gândit programele de stabilizare pentru noile economii emergente din Europa Centrala si de Est au subestimat impactul crizei internationale asupra acestor economii, dintre care majoritatea s-au bizuit pe import masiv de capital pentru cresterea economica”, a declarat europarlamentarul Daniel Daianu, profesor de economie si fost ministru de finante.

.

“Odata cu inghetarea pietelor de credit si cu fuga capitalului, cu lipsa de apetit a bancilor locale controlate de grupuri bancare europene sa extinda linii de finantare, implozia activitatii economice era inevitabila.

Din acest punct de vedere, România face parte din plutonul tarilor baltice, al Bulgariei, care au apelat tot mai mult la importul de capital in ultimii ani si tocmai de aceea si impactul este atât de sever.

Teza ca am fi putut absorbi mai usor socul pentru ca suntem o economie cu un sector agricol cu pondere mare in formarea PIB-ului, pentru ca avem un sistem de intermediere financiara mai putin sofisticat a fost atragatoare, dar partial naiva.
Ceea ce a contat, in ultima instanta, a fost masura in care am fi putut compensa inghetarea creditului.

O problema de filozofie a programelor la care ne-am referit mai sus este aceea ca, in conditiile in care economia privata s-a comprimat atât de mult, n-a existat nici o forta contraciclica care sa contracareze contractia activitatii economice.

În conditiile in care economia privata s-a comprimat atât de mult, nu a existat nici un piston care sa compenseze aceasta comprimare.
Mai ales in tarile care beneficiaza de o moneda de rezerva internationala, fie ca este vorba despre dolarul american sau de euro, bugetele au putut prelua partial aceasta sarcina de piston, chiar in situatia in care s-au consemnat deficite bugetare mari.

Noi nu ne-am putut permite asa ceva din varii motive, printre care acela ca sectorul privat se indatorase deja masiv in ultimii 2-3 ani, când am avut o executie bugetara prociclica.

Daca am fi incercat sa avem o functie contraciclica prin intermediul bugetului, am fi ajuns la un deficit peste 10%, ceea ce nu era de acceptat.
Prin Fondul Monetar International, Banca Mondiala si asa mai departe, am avut acces la o finantare care altfel ne-ar fi fost inaccesbila.

Alaturi de impactul inghetarii pietelor de credit a contat foarte mult si caderea pietelor de export. Comertul international s-a comprimat pentru prima data dupa cel de-al doilea razboi mondial, ceea ce a dus si la caderea pietelor de export pentru producatorii români.

Aceste explicatii majore pot fi utilizate pentru a evalua declinul economiei noastre in 2009.

Este insa adevarat ca pe noi ne-a handicapat in procesul de corectie existenta unei situatii anterioare crizei, si anume deficitele externe tot mai mari din ultimii ani si deficitul bugetar mare din 2008, cel din urma generat si de umflarea aparatului administrativ.

Din aceste motive programul de stabilizare este la noi atât de dureros si aceste aspecte trebuie luate in considerare atunci când judecam realismul estimarii facute de FMI cu privire la contractia economica si la deficitul bugetar.

Problema este daca exista mecanisme care ar putea sa limiteze caderea economica a României. Din pacate, singurul piston pe care l-ar fi putut utiliza mai eficient actualul guvern este cel al fondurilor nerambursabile.

Din pacate, nu reusim nici in acest an, chiar in conditiile unei absorbtii superioare celei din 2008, sa accesam ceea ce ar fi fost necesar pentru a repara stricaciunile si a contracara factorii care produc cadere economica.

Ar fi trebuit sa fi obtinut de la Comisia Europeana o crestere masiva a prefinantarilor, eliminarea cerintei de cofinantare (cofinantarile maresc si ele deficitul bugetar), iar Guvernul a obtinut rezultate cu totul insuficiente in aceste directii.

Ar trebui ca noi, impreuna cu expertii FMI si cu cei ai Comisiei Europene, sa acceleram transferul fondurilor, nu sa constatam in decembrie ca am absorbit prea putin.

Explicatiile date in locul rezultatelor nu pot multumi, mai ales ca cel mai mare cheltuitor este Ministerul Transporturilor si Infrastructurii. Acele proiecte mari, de anvergura nationala, nu trebuie sa fie gestionate la nivel local. Ele sunt administrabile la nivel national. Ele au cel mai mare efect de antrenare.

Fondul nu ne impiedica sa avem astfel de proiecte, ci spune doar sa nu ne intindem mai mult decât ne este plapuma din fondurile bugetare, pentru ca nu vom mai putea finanta si programe de infrastructura, si salarii si asa mai departe.

Iesirea din chingile constrângerii bugetare este utilizarea fondurilor nerambursabile, iar proiectele mari nu au cum sa nu fie eligibile si Comisia Europeana nu se va opune la constructia unei autostrazi.

Exista proceduri de urgentare, iar in momente extraordinare, nu stai sa te lupti cu birocratia. Rezolvarile sunt si politice, dar noi dormim in scaune”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.