În pofida crizei, Sarkozy este hotărât să aplice reformele

0

În primele luni ale crizei, Nicolas Sarkozy parea ca actioneaza contrar discursului tinut inainte de alegerea sa, deoarece s-a declarat pentru revenirea statului in economie, amânarea reformei in cadrul liceelor si o prudenta extrema fata de profesorii universitari si spitale, scrie ziarul francez Les Echos. Enumerarea legilor care au fost adoptate in final in ultimele saptamâni da exact impresia opusa.

Legea privind munca in zilele de duminica, schimbarea statutului Postei, reforma in domeniul formarii profesionale, hotarârea de a aplica legea privind autonomia universitatilor si de a reduce numarul bugetarilor, chiar in sectorul educatiei nationale:

guvernul a continuat cu perseverenta sa-si aplice planurile liberale, asumându-si deschis acest lucru. Luc Chatel, purtatorul de cuvânt al guvernului, a salutat saptamâna trecuta “o noua libertate” dupa aprobarea constitutionala (in cvasi-totalitate) a legii privind munca in zilele de duminica.

Aceasta actiune reformatoare nu este doar rezultatul unei confruntari intre adeptii unui stat-risipitor (Henri Guaino, care l-ar influenta pe seful statului) si cei ai unei modernizari riguroase (François Fillon, Bercy).

Nicolas Sarkozy este ferm convins ca nu va putea fi reales in 2012 daca nu are un bilant solid la activ.

Cu atât mai mult cu cât se stie ca principala sa promisiune facuta in campanie – “a munci pentru a câstiga mai mult” – nu mai are nicio sansa de a fi respectata pe termen mediu.

Asa se explica hotarârea sa de a respecta cu orice pret alte promisiuni facute in campania electorala, precum neinlocuirea unui functionar din 2 care ies la pensie, chiar daca masura este nepopulara;

scaderea TVA-ului aplicat restaurantelor, chiar daca expertii nu prevad crearea unui mare numar de locuri de munca; reformarea “patentei” (taxa platita anual de comercianti si liber profesionisti), chiar daca acest lucru va fi greu de realizat din punct de vedere fiscal; si munca in zilele de duminica, chiar daca obiectivul este mai putin ambitios decât la inceput.

Aceste actiuni implica si riscuri. Dovada, opozitia deputatilor Uniunii pentru o Miscare Populara (UMP) fata de munca in zilele de duminica.

Presedintele republicii s-ar fi privat, de asemenea, de o mica “lovitura” politica la Ministerul Educatiei Nationale.

El ar fi renuntat sa numeasca in fruntea Ministerului pe Richard Descoing, directorul Institutului de stiinte politice, deoarece acesta ar fi cerut mai multa suplete in ceea ce priveste numarul de bugetari.

Criza a provocat câteva miscari in primavara, dar in afara de acestea totul se prezinta ca si cum perspectivele economice si teama difuza a populatiei salariate ar fi insotite de o forma de paralizie sociala propice reformei.

Modernizarea Postei de-abia a provocat o reactie a sindicatelor care, altfel, nu ar fi pierdut ocazia sa denunte “privatizarea” galopanta a sectorului public; legea privind munca in zilele de duminica i-a mobilizat mai degraba pe alesii UMP decât pe cei de stânga.

La jumatatea mandatului, Nicolas Sarkozy isi alcatuieste un catalog de reforme, cu trei capitole: promisiunile din campanie, masurile de urgenta care se impun in aceste conditii de criza (planul bancar, planul de relansare si marele imprumut care va fi facut pentru a finanta investitii de viitor) si noile proiecte de anvergura referitoare la colectivitatile teritoriale, justitie si dezbaterea privind vârsta de pensionare.

3 capitole si 3 avantaje politice perfect asumate. Francezii l-au ales pe Nicolas Sarkozy pentru ca el sa actioneze, deci el nu vrea sa creeze impresia ca imobilismul a pus stapânire pe el.

Multiplicarea proiectelor ii permite eventual sa mai renunte la unele daca acest lucru se impune, fara a afecta situatia generala.

Pentru seful statului acesta este cel mai bun mod de a face situatia mai confuza – Nicolas Sarkozy este “adeptul etatizarii” sau “liberalul” adept al muncii in zilele de duminica? – si de a mentine opozitia in starea de confuzie in care se afla de doi ani si jumatate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.