Profitul VAE Apccarom a crescut de 4,6 ori

0

Producatorul de material rulant VAE Apcarom a inregistrat, in primul semestru al acestui an, un profit net de 7,84 milioane lei, de 4,6 ori mai mare decât in perioada similara a anului trecut, când a obtinut 1,696 milioane lei, conform datelor transmise Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Veniturile societatii au fost de 49,867 milioane lei, iar cheltuielile de 40,595 milioane lei, in primul semestru, fata de perioada similara a anului trecut, când a obtinut venituri de 46,984 milioane lei, respectiv cheltuieli de 45,037 milioane lei.

Potrivit BVB, cifra de afaceri neta a companiei a fost de 45,335 milioane lei, in crestere cu 2,532 milioane lei, fata de primele sase luni din 2008.

VAE Apcarom avea, la finele lunii iunie datorii totale de 23,44 milioane lei si creante de 15,136 milioane lei.

Producatorul de material rulant VAE Apcarom are prevazut pentru acest an, in bugetul de venituri si cheltuieli, un profit net de 2,137 milioane lei.

Veniturile societatii au fost fixate la 93,811 milioane lei, cheltuielile la 91,315 milioane lei, iar cifra de afaceri a fost stabilita la 87,39 milioane lei.

Compania, cu sediul in Buzau, este controlata de grupul austriac VAE Aktiengesellschaft, detinut la rândul sau de Voestalpine. Voestalpine Group este prezent in România din anul 2004, când Voestalpine Elmsteel, o subsidiara britanica a grupului, parte a diviziei de productie de componente pentru industria auto, a inaugurat o uzina la Satu Mare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.