Guvernul vrea o colectare mai bună a veniturilor la buget

0

Obiectivul Guvernului nu este de a introduce noi taxe, ci de a imbunatati colectarea la buget a taxelor si impozitelor existente, a spus premierul Emil Boc dupa ce a prezidat prima reuniune a Comitetului interministerial cu privire la problemele fraudei si evaziunii fiscale, se arata intr-un comunicat transmis miercuri.

“Aceasta colectare trebuie sa se faca dupa principiul potrivit caruia nimeni nu e mai presus de lege. În fata taxelor toti suntem egali, a afirmat primul-ministru.

Scopul acestei echipe de lucru este de a analiza acest fenomen (al evaziunii fiscale, n.red) si de a face propuneri de modificari legislative, de a lua decizii de nivelul ordinelor sau al altor instructiuni necesare pentru combaterea evaziunii fiscale”, a subliniat premierul.

Luni, Jeffrey Franks, seful misiunii Fondului Monetar international (FMI) care a evaluat la Bucuresti situatia economiei românesti si stadiul masurilor luate de executiv pentru depasirea crizei, declarase ca “conform FMI, calea de crestere a veniturilor la bugetul de stat este imbunatatirea colectarii, nu introducerea de masuri care sa intareasca politica fiscala”.

Solicitat sa comenteze aceasta orientare, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata, Liviu Voinea, a declarat: “Cele mai mari evaziuni sunt in domeniul TVA-ului si al accizelor la combustibil.

La TVA, evaziunea este de circa 50% si asa a fost dintotdeauna. Aici, ar fi teoretic preferabil sa imbunatatesti colectarea, dar in practica este discutabil cât de realizabil este acest lucru.”

În cadrul intrunirii Comitetului interministerial cu privire la problemele fraudei si evaziunii fiscale, vicepremierul Dan Nica a prezentat un bilant al actiunilor de control derulate de Ministerul Administratiei si Internelor, in colaborare cu Autoritatea Nationala de Administrare Fiscala si Garda Financiara, aratând ca pe primele 6 luni ale anului 2009 au fost inregistrate 4600 de infractiuni de evaziune fiscala, care au produs un prejudiciu la bugetul consolidat de 855,693 de milioane de lei, fiind cercetate 3118 persoane.

De asemenea, presedintele ANAF, Sorin Blejnar, a prezentat un document de analiza a infractiunilor de frauda si evaziune fiscala, precum si un set de propuneri pentru combaterea acestora, aratând ca forma cea mai frecventa de evaziune fiscala este intâlnita in achizitiile intracomunitare, in special in comertul cu legume, fructe, cereale, carne si produse din carne.

La reuniunea Comitetului interministerial cu privire la problemele fraudei si evaziunii fiscale au luat parte reprezentanti ai Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Ministerului Turismului, Ministerului Sanatatii, Ministerului Transporturilor, Ministerului Justitiei, ANAF si ai Garzii Financiare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.