Criza afectează România din cauza managementului prost în mediul privat si public

0

România este in criza de mai multi ani, cauza fiind indisciplina manageriala in mediul privat si la stat, a declarat, joi, la postul public de radio, presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache.

“România este in criza de mai multi ani si cu asta raspund intrebarii legate de faptul ca sunt si cauze interne, si am sa va spun cu date concrete. Întâi si intâi, o indisciplina manageriala teribila, atât in mediul privat, cât si in mediul societatilor de stat”, a spus Ursache.

Presedintele AVAS a mentionat ca inainte de criza, 74.000 de agenti economici nu-si plateau obligatiile curente catre bugete sau credite bancare, si ca peste 1.500 de contracte de transfer a proprietatii de la stat la privat au fost anulate.

“Iata, deci, elemente care au tinut de noi, de cei care au condus institutii ale statului de-a lungul timpului sau societati comerciale de stat. La acestea se adauga intotdeauna o proasta dimensionare a fortei de munca, incarcarea schemelor de multe ori nu mai cu rude, cumnati, prieteni s.a.m.d.

Uitati-va ce s-a intâmplat in structura consiliilor de administratie la societatile cu capital de stat”, a spus Ursache.

Acesta a precizat ca au mai aparut 56.000 de societati in incapacitate dupa 1 septembrie 2008 si ca in afara de cele 19 masuri anti-criza, in programul guvernamental ar urma sa fie introduse si 24 de masuri anticriza propuse de PSD.

“Sunt câteva care au fost anuntate deja si care vor prinde contur imediat, de la 1 septembrie: sigur, problema profitului reinvestit si scutirea lui de impozitare, reasezarea impozitului forfetar numai in acele sectoare care produc evaziune fiscala si, de asemenea, continuarea acestui program in perioada de criza, in perioada in care oamenii, din ce in ce mai greu, pot sa-si cumpere o casa, pentru construirea de case ieftine, care sa fie date cu chirie”, a explicat presedintele AVAS.

Oficialul a dat exemplul companiei Oltchim, unde statul are o creanta de 134 milioane de euro de executat, dar si al altor 3.700 de societati de la care trebuie recuperate creantele, ca masuri necesare pentru combaterea crizei.

“Eu cred ca masurile care s-au luat cu disponibilizarea au reprezentat o necesitate si ca, de acum inainte, va trebui sa ne concentram pe celelalte masuri strict de natura economica si sa le lasam pe cele legate de resursa umana in planul doi”, a conchis Ursache.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.