Primarul care bagă 47 milioane euro în iarbă anticriză

0

– Consilierul primarului Cristian Poteraş: „În perioada de criză, obiectivul principal sunt investiţiile“. Primăria Capitalei investeşte şi ea 70.000 de euro într-o cruce de flori care va fi „un omagiu adus Patriarhului şi pelerinilor“

.
Primăria sectorului 6 va cheltui 47 milioane de euro pe iarbă şi plante agăţătoare. Acestea vor fi folosite pentru amenajări peisagistice în cartierele Militari şi Drumul Taberei.

20 de milioane de euro au fost alocate direct de la bugetul local printr-o hotărâre a Consiliului sectorului, iar alte 27 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile destinate reamenajării urbane.

Lucrările de amenajare vizează plantarea de iarbă sau acoperirea cu piatră a suprafeţelor de pământ, eliminarea pământului acolo unde depăşeşte bordurile, plantarea de gazon în alveolele şi vasele plasate în jurul suprafeţelor de odihnă, sădirea de arbuşti coniferi, montarea de pergola în parcări şi sădirea de plante agăţătoare.

Întrebat dacă se justifică o astfel de investiţie într-un an de criză, Mihai Anghel, consilierului primarului Cristian Poteraş, a precizat că “în perioada de criză, obiectivul principal al Primăriei sectorului 6 îl reprezintă investiţiile. Astfel se deblochează un întreg circuit economic„.

Probabil din acelaşi motiv şi Primăria Capitalei, condusă de Sorin Oprescu, face şi ea investiţii. Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement (ALPAB) va cheltui 70.000 de euro pentru o cruce de flori înaltă de 15 m, ce va fi amplasată în Parcul Unirii, mai exact în colţul dinspre Patriarhia Română.

Potrivit lui Radu Popa, directorul ALPAB, „crucea va fi un omagiu adus Patriarhului şi pelerinilor“.

Vorbim despre acelaşi Radu Popa, care săptămâna trecută licita 700 de mii de euro pentru ceasuri suflate cu aur.

Integral în Gândul

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.