Programul “Prima Casă” este un eşec în Bihor

0

Primarul municipiului Oradea, liberalul Ilie Bolojan considera ca programul “Prima Casa” este un esec in ceea ce priveste utilizarea lui de catre cumparatorii de locuinte.

Bolojan a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca, dupa 2 luni de la lansarea programului, dintre cele 16.000 de credite garantate promise pentru acest an au fost aprobate 131, iar cele din Bihor “se pot numara pe degetele de la o singura mâna”.

“Asta pentru ca sistemul este nefunctional si numarul celor care sunt dispusi sa plateasca asemenea dobânzi nu e foarte mare. Din pacate, se dovedeste ca va fi un esec.

Era bine sa fie un program care sa mearga.

A fost facut pe picior ca si o gramada de ordonante, anulate de Curtea Constitutionala, in timp ce avem un premier doctor in Drept”, a afirmat Bolojan.

Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), numai 1,7% dintre persoanele cu vârste intre 25 si 34 de ani, si numai 1% dintre persoanele cu vârste intre 39 si 49 de ani sunt eligibile pentru acest program.

“Nici de data aceasta programul guvernamental nu s-a bazat pe un studiu de impact, pe analize serioase, ci a fost o solutie grabita pentru a justifica o denumire frumoasa, dar nici ea adevarata”, a conchis edilul municipiului Oradea.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.