Vaccinuri de 24 milioane euro stau să expire în depozitele Sănătăţii

3

– În 2008, pe final de mandat PNL, Ministerul Sănătăţii a aruncat 25 de milioane de euro pe vaccinuri împotriva cancerului de col uterin. Durata de viaţă a vaccinurilor este de 18 luni. Între timp, au trecut nouă luni (adică 50%) din durata de viaţă a vaccinurilor, dar au fost folosite numai 2% din vaccinuri.

– Practic, în acelaşi ritm de utilizare, peste încă nouă luni şi alte două procente folosite, vaccinurile vor deveni gunoi. Iar 96% din bani, adică 24 de milioane de euro, se vor fi pierdut iremediabil.

.

În noiembrie 2008, penelistul Eugen Nicolăescu, fost ministru la Sănătate, lua 24.855.579 de euro din bugetul ministerului. Au fost cumpărate 330.000 de doze de vaccin de la două companii, prin atribuire directă (fără licitaţie, pentru că respectivele companii erau unici distribuitori ai vaccinurilor la noi în ţară).

Cîştigătoarele lozului cel mare (în doze aproape egale, letale pentru buget): SC GlaxoSmithKline (GSK) SRL, respectiv Merck Sharp & Dohme (MSD) B.V. din Olanda.

Campania de vaccinare a început imediat, adică tot în noiembrie 2008. Pînă în acest moment, au fost vaccinate 2.615 fetiţe, adică 2% din totalul de 110.000 de fetiţe vizate.

În ianuarie, acest an, noul ministru al Sănătăţii, pesedistul Ion Bazac, stopa vaccinarea din cauza eşecului. Urma să propună o campanie prin care să facă cunoscute caracteristicile vaccinului, iar vîrsta copilelor care urmează să fie vaccinate să fie între 12 şi 14 ani.

Atît Gardasil, cît şi Cervarix (aşa se numesc vaccinurile cumpărate) sunt nişte prospături pe piaţa combaterii infecţiei cu virusul HPV (cel care poate cauza îmbolnăvirea de cancer de col uterin). Eficienţa celor două vaccinuri este testată doar pentru şase ani de la administrare. Aşa că, din moment ce se administrează la copii, nu există probe ale efectelor la maturitate.

Efectele adverse în ţările în care au fost administrate sunt variate: 21 de fete au murit în Statele Unite, alte două în Germania şi Austria. Tot în State au fost semnalate 10.000 de cazuri de comportament aberant la vaccin.

Noi am plătit toate astea cu 25 de milioane de euro.

Continuarea în Academia Caţavencu

Citește și
3 Comentarii
  1. Danut Balaban spune

    Sa-l impuscam pe stadion!

  2. Alex Dragu spune

    De ce se uita brusc una dintre realitatile crunte ale acestei povesti? Romania a fost si inca este prima in Europa la decesele cauzate de cancerul de col uterin. Nu ar fi mai normal sa cautam o solutie nu sa ingropam orice speranta pe care ar putea-o avea fetele care au nenorocul sa se infecteze cu acest virus.

  3. ioana spune

    uite, si parcare pentru biciclete
    🙂
    mentalitati.wordpress.com/2009/08/18/la-bloc-in-romania-the-land-of-choice/

    kiss

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.