Peugeot a prezentat noul coupe 308 RCZ

0

Peugeot a prezentat, miercuri, noul model coupe 308 RCZ, considerat un rival de temut pentru Audi TT, informeaza constructorul francez, citat de portalul auto.ro.

Modelul, cu o inâltime de numai 1,36 metri, este prima surpriza dezvaluita de producatorii auto inainte de mult-asteptatul Salon Auto de la Frankfurt din luna septembrie.

Potrivit sursei citate, coupe-ul Peugeot RCZ este asemanator cu versiunea 308 RCZ, prezentat la Frankfurt in anul 2007.

Caroseria bolidului prezinta o caroserie cu suprafete supradimensionate, si un acoperis cu o curbura unica pozitionata de-a lungul siluetei lui RCZ, care se prelungeste pe luneta.

Viitorii clienti au posibilitatea de a-si personaliza propriul autoturism cu o serie de optionale, printre care se numara plafon din fibra de carbon si in diverse nuante, de la crom negru la satin, seturi de jante din aliaj de 18 si 19 inch finisate in negru mat sau polisat, gri petrol sau diamant, detalii de design pentru partea frontala vopsite in negru lucios sau carcasa din carbon pentru oglinzile laterale.

În interior, RCZ scaunele din spate pot fi folosite ocazional, acestea putând fi rabatate pentru a spori volumul portbagajului la 384 de litri.

Comparativ cu Peugeot 308, garda la sol a lui RCZ a fost coborâta cu 20 mm, iar centrul de greutate cu 40 mm, in timp ce ecartamentul fata a fost marit cu 54 mm, iar cel posterior cu 72 mm, noteaza site-ul auto.

În ceea ce priveste alte dotari, noul Peugeot coupe detine directie hidraulica, sistemul de frânare prevazut cu discuri pe toate cele patru roti, in timp ce sistemul Hill Assist cuplat cu ESP este oferit standard in toata gama.

Totodata, Peugeot RCZ este echipat cu sistemul multimedia Peugeot Connect 3D, sistem audio Hi-Fi JBL si conexiune USB.

Noul RCZ va fi oferit in 3 versiuni de motorizare care respecta normele de poluare Euro 5, vârful de gama va fi un propulsor pe benzina bi-turbo 1.6 THP, care produce 200 CP la 5.000 rpm si 255 Nm de cuplu la 1.700 rpm (sau 275 Nm cu functia overboost), ce va fi conectat la o transmisie manuala cu sase trepte.

RCZ ajunge de la 0-100 km/h in 7,6 secunde, si de la 80-120 km/h in 6,5 secunde, in treapta a cincea de viteza. Modelul consuma, in medie, in aceasta varianta 7,1 l/100 km si degaja in aer 165 g CO2 per kilometru.

Peugeot a anuntat ca noul RCZ va fi construit de Magna Steyr in Austria, la un centru de productie specializat in modele exclusiviste, si va fi lansat pe piata in primavara anului 2010.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.