Americanii fug să cumpere de la Aldi

0

Criza ii face si pe americanii rasfatati cu servicii sa se indrepte deodata catre discounturile germane Aldi, atrasi fiind mai ales de preturile mici, chiar daca amenajarea este una minimala, scrie Der Spiegel.

În 2008, cifra de vânzari a lantului german de discounturi alimentare Aldi, filiala din SUA, a crescut cu 21%, Aldi deschizând magazinul cu numarul 1000.

La Aldi din Hyattsville, in apropiere de Washington, treburile stau altfel decât sunt obisnuiti clientii americani: carucioare cu garantie, sacose cu plata si marfuri pe paleti.

Cu toate acestea, recesiunea ii impinge pe americani catre discountul german iar Aldi profita de criza si se extinde, provocând o mica revolutie in materie de cumparaturi.

Despre americani se spune ca sunt niste consumatori rasfatati, care isi fac cumparaturile in temple ale comertului, cu zeci de mii de produse si servicii pentru clienti cuprinzatoare.

Denise Williams, o mama singura, povestea insa ca nu are bani pentru alte magazine iar faptul ca la Aldi trebuie singura sa-si puna marfa in sacosa si sa o duca la masina nu o intereseaza prea tare. La alte supermarketuri din SUA, pentru asa ceva exista angajat personal suplimentar.

Într-un sondaj recent realizat de institutul american Rasmussen, 51% din americani declarau ca doresc sa cheltuie mai putin pentru consum pe viitor. În timp ce multe companii americane sufera din cauza economiilor dictate de criza ale clientilor, Aldi se extinde, doar in 2008 fiind deschise circa 100 de magazine noi.

Anul viitor, vor fi deschise pentru prima oara 25 de filiale Aldi in Texas, unde Aldi a construit un centru de distributie a marfii in valoare de 50 de milioane de dolari.

Vicepresedinta Aldi SUA, Joan Cavanaugh, afirma referitor la aceste evolutii ca, in perioada de criza, oamenii se gândesc de doua ori inainte sa cheltuiasca.

Din cauza austeritatii lor, magazinele Aldi dau impresia unei portiuni de cultura germana a discountului, transplantata in paradisul de consum SUA.

Magazinele ofera doar 1.400 de produse, direct din ambalaj. Marci cunoscute nu exista, iar magazinele se gasesc la marginea orasului, in zone industriale.

Motto-ul discountului german pentru piata americana este: “Incredible Value Every Day” (preturi incredibile in fiecare zi). În acest moment, Aldi se afla pe locul 25 pe lista concernurilor tip supermarket din SUA, insa se regaseste printre lanturile de magazine cu cresterea cea mai rapida.

Nu toti insa sunt bucurosi de aceasta expansiune, sindicatele reprosând Aldi ca le impiedica in munca lor. Aldi replica, aratând ca angajatii sai au parte de “salarii si beneficii sociale generoase”.

De exemplu, fiecare angajat care lucreaza peste 20 de ore pe saptamâna primeste asigurare de boala, spre deosebire de ce se intâmpla la liderul pietii din domeniu, concernul Wal-Mart, spun responsabilii Aldi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.