90% dintre firmele din mediul rural au sub 10 angajaţi

0

Desi cele mai multe firme din mediul rural sunt de dimensiuni mici – 90% au mai putin de 10 angajati – acestea functioneaza la un nivel multumitor pentru 3 sferturi dintre patroni, se arata intr-o cercetare a Biroului de Cercetari Sociologice (BCS) la care au participat 942 de antreprenori si potentiali intreprinzatori din 493 de localitati situate in zonele de Nord-Est, Centru si Sud-Est ale României.

Doua treimi dintre persoanele care au o afacere sau vor sa inceapa o afacere in mediul rural sunt barbati (66,3%). Cei mai multi sunt casatoriti, au copii si sunt atasati de mediul rural.

Dintre patroni, aproape jumatate au afaceri in domeniul productiei (agricole, zootehnice, prelucrarea lemnului, panificatie, constructii, confectii), un sfert se ocupa de servicii (agroturism, transport, notariat, consultanta), iar restul de comert.

Femeile dornice sa inceapa o afacere provin, in special, din rândul persoanelor cu studii superioare, sunt divortate sau au o relatie nelegalizata, detin un calculator personal si navigheaza pe Internet, mai mult decât barbatii.

Au, insa, venituri mai mici decât acestia, si au mai putine credite la banci. De asemenea, au o experienta internationala mai mica decât barbatii, in sensul in care au muncit sau studiat mai putin in strainatate.

Cele mai multe societati care au ca manageri femei activeaza in domeniul serviciilor.
Aproape 60% au studii medii si doar 10% au studii economice universitare, confirmând ipoteza ca diploma nu este necesara pentru a reusi in afaceri.

Totodata, jumatate dintre participantii la studiu au sau doresc sa inceapa o afacere intr-un domeniu in care nu detin o calificare certificata printr-o diploma. Vârsta medie a participantilor la studiu a fost de 33 ani, cei mai tineri având 18 ani, iar cei mai vârstnici 67 ani.

Dupa 45 ani, dorinta de a incepe o afacere este tot mai scazuta. Cele mai mari retineri le au agricultorii, din cauza inexistentei unei piete de desfacere a produselor in apropierea zonei de rezidenta.

Cercetarea BCS confirma datele din Uniunesa Europeana (UE) care arata ca vârsta medie a intreprinzatorilor este in jur de 35 ani, ceea ce dovedeste ca tinerii iau decizia de a constitui o firma dupa mult timp de la finalizarea studiilor.

Majoritatea salariatilor din sectorul privat sunt necasatoriti, au un nivel mediu de pregatire scolara si obtin venituri mai mici decât colegii lor de la stat.
Vazând afacerile derulate de patronii lor, salariatii din mediul privat ar dori sa-si deschida o afacere proprie.

Ei nu au inceput o afacere pentru ca nu au avut capitalul si utilajele pentru pornire (41%), nu au avut o idee buna pentru afaceri (17%), nu au avut relatiile necesare (11%) sau nu au fost pregatiti pentru asa ceva (10%).

Lucratorii pe cont propriu (comercianti, mestesugari) si agricultorii au un profil social usor diferit: utilizeaza cel mai putin calculatorul si Internetul, stapânesc cel mai putin limbile straine, nu prea fac imprumuturi la banci.

Aproape jumatate dintre agricultorii intervievati au vândut personal produse agricole sau animaliere la piata anul trecut (barbatii de doua ori mai mult decât femeile).

Cercetarea asupra nevoilor de formare si consultanta ale intreprinzatorilor si a celor care doresc sa initieze o afacere in mediul rural a fost realizata in cadrul proiectului strategic “Rural-Manager”, selectat in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU, care e cofinantat din Fondul Social European “Investeste in oameni!”.

“Rural-Manager” se desfasoara in perioada ianuarie 2009-aprilie 2010 si este implementat de Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri, in calitate de lider al consortiului, in parteneriat cu Centrul de Training si Dezvoltare al Asociatiilor Angajatorilor din Bavaria, Siveco România si Asociatia Euro26.

Beneficiarii proiectului sunt intreprinzatori sau viitori intreprinzatori din mediul rural din cele 18 judete ale regiunilor de dezvoltare Nord-Est, Centru si Sud-Est.

Proiectul “Rural-Manager” promoveaza cultura manageriala si motivarea intreprinzatorilor pentru inceperea unui proces de educatie antreprenoriala, cu scopul imbunatatirii performantei, cresterii accesului la finantare, insusirii de bune practici si idei de succes nationale si internationale.
Anchetele sociale au fost realizate de Biroul de Cercetari Sociale, in perioada martie – aprilie 2009.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.