Boc: Neimpozitarea profitului reinvestit intră în vigoare de la 1 octombrie

0

– Premierul Emil Boc a declarat, miercuri (26 august 2009), la întâlnirea cu sindicatele şi patronatele, că Executivul rămâne ferm în decizia de a-şi asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe neimpozitarea profitului reinvestit, urmând ca măsura să fie aplicată de la 1 octombrie

– Boc a mai subliniat că prin negocierile cu FMI s-a reuşit suplimentarea garanţiilor de stat cu 400 de milioane de euro pentru 2009

.
”Pot să vă spun că în acest moment avem o decizie fermă cu privire la angajarea răspunderii pe măsura neimpozitării profitului reinvestit, care va intra în vigoare de la 1 octombrie”, le-a transmis primul-ministru reprezentanţilor sindicatelor şi patronatelor prezenţi la Palatul Victoria pentru a discuta pe marginea măsurilor de susţinere şi stimulare a mediului de afaceri.

El a precizat că la nivelul coaliţiei guvernamentale au fost convenite pentru promovare şi susţinere mai multe măsuri, urmând ca alte propuneri care vor veni din partea sindicatelor şi patronatelor să fie asimilate dacă se încadrează în cadrul macrobugetar existent.

Pornim de la premisa că înainte de a împărţi ceva trebuie să produci. Deci ca să putem plăti pensii şi salarii în această ţară trebuie să producem bogăţie, ca apoi să rezulte ceea ce avem de împărţit”, a susţinut Boc.

Primul-ministru a amintit că Executivul a reuşit să obţină, prin negocierile cu FMI, suplimentarea garanţiilor de stat bancare cu 400 de milioane de euro pentru 2009 şi alte 200 de milioane de euro pentru 2010, pentru a putea absorbi fonduri europene.

”Credem că până acum, chiar dacă foarte mulţi ne-au criticat, suntem într-un cadru economic prin care am reuşit să menţinem sub control şi să nu modificăm niciunul dintre indicatorii macroeconomici care ar fi putut afecta decisiv mediul de afaceri. Mă refer aici la cota unică, TVA, care au rămas neschimbate şi cu efort foarte mare. Pe altă parte, prin acordul cu FMI şi CE şi prin corelarea cu politica BNR am reuşit să menţinem cursul leu-euro la un nivel stabil şi care nu a dus la derapaje în economie”, a evidenţiat şeful Executivului.

Referindu-se la componenta socială, el le-a spus reprezentanţilor sindicatelor şi patronatelor că şomajul în România înregistrează cea mai scăzută rată din UE – 6,3%, ”fără a face din această latură un element de laudă”.

”Intrăm într-o perioadă care vizează reforma statului, iar această reformă – descentralizare, salarizare unică, reforma sistemului de pensii, standarde de cost şi de calitate în administraţia publică – va schimba faţa statului român. Vom continua cu acele măsuri care să vizeze în continuare susţinerea mediului economic”, a arătat Boc.

Potrivit premierului, scopul întâlnirii de la Palatul Victoria este de a prezenta măsurile anticriză, dar şi de a cunoaşte şi alte păreri din partea sindicatelor cu privire la măsurile care ar trebui să fie promovate în continuare de Guvern, urmând ca acestea să intre în atenţia membrilor Cabinetului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.