Udrea a plătit 10.000 de euro ca să joace tenis cu Ilie Năstase

3

Ministerul Turismului i-a plătit lui Ilie Năstase 10.000 de euro pentru a participa la lansarea programului de promovare turistică „Romania – Land of Choice“, care a avut loc pe 5 iunie a.c. la Paris. Pentru aceşti bani, Ilie Năstase a susţinut, pe un teren special amenajat în faţa primăriei din capitala Franţei, un meci demonstrativ cu americanul Peter McNamara, a avut un schimb de mingi cu ministrul Elena Udrea şi a participat la o sesiune de autografe.

.

Plata a fost legală, dar, se pare, inutilă.

Meciul demonstrativ dintre Năstase şi McNamara era de mai multă vreme programat să se desfăşoare, în cadrul acţiunii de promovare a Federaţiei Franceze de Tenis (FFT), „Roland Garros dans la ville“, acţiune aflată la cea de-a doua ediţie.

La această acţiune, care are drept scop promovarea turneului de Grand Slam de la Roland Garros, au participat jucători înscrişi în turnelul veteranilor, precum şi jucători în activitate, participanţi la cunoscutul turneu de tenis.

Conform site-ului FFT, data de 5 iunie chiar era denumită „Ziua Ilie Năstase“. Cu alte cuvinte, indiferent dacă Ministerul Turismului îl antama sau nu pe Ilie Năstase, acesta oricum ar fi evoluat în ziua respectivă în meciul demonstrativ de pe terenul din faţa primăriei Parisului, pentru că era programat cu mult timp înainte şi, probabil, prestaţia sa figura şi în vreun contract cu federaţia franceză. Cu toate acestea, Ministerul Turismului i-a plătit 10.000 de euro lui Ilie Năstase.

Această plată făcută de Ministerul Turismului nu a scăpat deputaţilor din Comisia „Udrea“, care ieri au audiat-o pe Amalia Năstase (şi pe asociatul ei) în calitate de manager al firmei SC Eventures Concept Solution, firmă care a câştigat contractul pentru acţiunea de la Paris.

Cu acest prilej s-a constatat că lansarea de la Paris a programului „Romania – Land of Choice“ nu a reprezentat un eveniment organizat 100% de Ministerul Turismului.

Practic, Ministerul Turismului s-a „lipit“ de o manifestare organizată de francezi, a pus câteva bannere, a împărţit materiale promoţionale, a prezentat-o pe Elena Udrea în postură de jucătoare de tenis şi a prezentat un scurt program folcloric susţinut de un ansamblu format din 14 persoane.

Integral în Cotidianul

Citește și
3 Comentarii
  1. Lola spune

    Voi ar trebui sa stiti mai bine ca oricine ca nimic nu e gratis. De ce nu spuneti ca si Nadia a luat bani si incercati sa conduceti discutia inspre ideea ca, fiind organizatoare nevasta lui Nastase, d-asta a primit el bani. Si Nastase, ca si Nadia, a fost platit pentru un serviciu facut Romaniei!

  2. gigi spune

    Ma bucur ca totusi cineva mai face ceva pentru Romania ca daca s-ar lasa totul la mana necuvantatoarelor din parlament cred ca s-ar face cate o comisie si pentru a vota legi strict necesare tarii ….si uite asa in Romania nu se face nimic de 20 de ani ci doar partidele se lupta intre ele in defavoarea cetatenilor,iar cand cineva face ceva se incearca discreditarea…dar e normal in Romania ….se pare ca banii de la Turism nu au ajuns la cine trebuia .

  3. menomorut spune

    Daca doamna Udrea vrea sa joace tenis cu celebritati de ce nu ii plateste domnul Cocos din cutiuta privata? Daca doamne fereste maine poimaine vrea sa joace vreo partida de miuta cu Pele? Cat ar costa contribuabilii o asemenea partida? Acu sa ne ierte Dumnezeu dar adevarul e ca o partida de 90 minute in costum sport a doamnei Udrea ar merita sa fie privita de contribuali chiar daca sunt someri ca asa mai uita si ei de goliciunea frigiderului !!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.