ANI: Şeful unei direcţii din Prefectura Iaşi se află în incompatibilitate

0

Directorul executiv in Directia Juridica din Prefectura judetului Iasi s-a aflat in stare de incompatibilitate pentru un an si jumatate pentru ca a fost in acelasi timp functionar public si administrator la o societate profesionala de consilieri juridici, informeaza ANI.

Potrivit unui comunicat al Agentiei Nationale de Integritate (ANI), directorul executiv in Directia Juridica a Prefecturii Iasi, Cecilia Insuratelu, a fost in incompatibilitate, intre 17 ianuarie 2006 si 18 iunie 2008, intrucat a detinut in acelasi timp atat calitatea de functionar public, cat si pe cea de asociat unic si administrator al societatii profesionale de consilieri juridici – Celias Consulting SRl din Iasi.

Potrivit ANI, in declaratia de interese, depusa in mai anul trecut, Insuratelu nu a declarat calitatea de asociat unic la societatea in cauza. De asemenea, aceasta nu a mentionat nici calitatea de administrator pe care o detine in cadrul aceleiasi societati profesionale. Potrivit datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului, societatea la care aceasta era administrator a functionat in perioada 14 ianuarie 2005 si 18 iunie 2008 cand a fost suspendata activitatea.

Potrivit legii, persoana in cazul careia s-a constatat starea de incompatibilitate poate fi eliberata din functie sau, dupa caz, fapta poate reprezenta abatere disciplinara „si se sanctioneaza potrivit reglementarilor aplicabile demnitatii, functiei sau activitatii respective„.

Sursa: Flacara Iasului

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.