Rectificarea bugetară „bate la uşă”

0

Proiectul de Ordonanta guvernamentala privind rectificarea bugetara va fi adoptat sâmbata, in sedinta Executivului, a declarat miercuri (26 august 2009) premierul Emil Boc, la inceputul sedintei de Guvern.

“Proiectul de Ordonanta care vizeaza rectificarea bugetara va fi adoptat sâmbata. Astazi, vom aborda principiile si elementele de baza ale rectificarii, urmând ca forma finala sa fie adoptata in sedinta de Guvern de sâmbata”, a precizat seful Executivului.

În ceea ce priveste rectificarea bugetara, Guvernul a mai discutat acest aspect, in prima lectura, in sedinta din 19 august, pe un deficit al bugetului general consolidat ajustat de la 4,6 la 7,3% din Produsul Intern Brut (PIB).
Potrivit unor surse ministeriale, cheltuielile publice vor fi reduse cu 4,5 miliarde lei.

Reducerea cheltuielilor de personal in sectorul public cu echivalentul a 10 zile libere/salariat, in perioada septembrie-noiembrie, va totaliza 1,5 miliarde lei – sau 0,3% din PIB – din compensarea orelor suplimentare cu timp liber si anularea premiilor pentru bugetari in 2009 – 497 milioane lei, reducerea cheltuielilor cu bunurile si serviciile – 2,485 miliarde lei.

Pentru incadrarea in noua tinta de deficit bugetar cu FMI pentru 2009, de 7,3% din PIB, MFP propune masuri de ajustare fiscala, insumând 5,5 miliarde lei, dintre care 4,5 miliarde lei prin reducerea cheltuielilor publice.

Impozitul minim pentru firme va aduce insa venituri suplimentare de 300 milioane lei. Veniturile bugetare sunt estimate sa scada cu 17,5 miliarde lei in 2009, din cauza conditiilor economice nefavorabile.

Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, preciza ca la incasarile din TVA este estimata o scadere de 4,3 miliarde lei, la contributiile de asigurari sociale – 5,5 miliarde lei, iar la veniturile nefiscale – 4,2 miliarde lei.

Rectificarea bugetara care va avea loc va fi operata pe minus, fundamentata pe o scadere a economiei de 8-8,5% in 2009 (fata de 4,1% initial), pe o inflatie de 4,3% si un deficit de cont curent de 5,5% din PIB.

PIB-ul este estimat acum la 497,3 miliarde lei, fata de 531,25 miliarde lei, initial. Volumul garantiilor de stat pentru proiectele cu finantare din fonduri europene va fi suplimentat cu 400 milioane de euro in 2009.

Bugetul de somaj va fi suplimentat cu 864 milioane lei iar cel de pensii cu 500 milioane lei. În 2009, bugetul de pensii va primi de la bugetul de stat 5,4 miliarde lei pentru reechilibrare.

La rectificare, CFR Calatori va primi 364 milioane lei pentru plata restantelor la furnizori, in special pentru energie electrica, iar Ministerul Administratiei si Internelor va primi 353 milioane lei pentru programul de securizare a frontierelor.

Aplicarea masurii de neimpozitare a profitului reinvestit de la 1 octombrie 2009 va diminua veniturile bugetare cu 140 milioane lei iar impactul majorarii punctului de pensie cu 2% din octombrie va fi de 200 milioane lei, ca efort bugetar.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.