Radovan Karadzic face marile puteri răspunzătoare de războiul din Bosnia

0

Fostul lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzic, va fi judecat in curând pentru genocid, crime de razboi si crime impotriva umanitatii de Tribunalul Penal International (TPI) pentru fosta Iugoslavie.

“Marile puteri” au orchestrat razboiul din Bosnia pentru “a-si realiza obiectivele imperialiste”, afirma Karadzic, citat de cotidianul francez Le Point.

Razboiul din Bosnia (1992-1995) este “un exemplu al felului in care anumite tari au folosit si abuzat de o tara mica pentru a-si atinge propriile scopuri, a realiza propriile lor aliante militare si obiectivele lor imperialiste”, a raspuns Karadzic la intrebarile adresate in scris de AFP.

“Dezmembrarea Iugoslaviei si razboiul din Bosnia au fost puse la cale de marile puteri inainte ca eu sa intru in politica. Ele au declansat evenimentele recurgând la serviciile lor secrete si militare”, a adaugat el.

“Doresc sa dezvalui aceste lucruri in cursul procesului meu” care ar trebui sa inceapa in septembrie, a spus el, fara a mentiona marile puteri la care se referea: “Lumea trebuie sa stie adevarul si ce a facut comunitatea internationala pe seama ei.”

Radovan Karadzic a cerut TPI sa solicite unui numar de 15 tari, printre care Statele Unite, Franta si Germania, sa-i transmita unele documente care i-ar dovedi, potrivit spuselor lui, nevinovatia.

Documente ale serviciilor secrete ale acestor tari ar arata, considera el, livrari de arme – cu violarea embargoului – de catre soldati ai ONU musulmanilor din Bosnia cu care Karadzic era in razboi.
“Îmi exprim compasiunea fata de victimele razboiului din Bosnia, sârbi, croati si musulmani, pentru suferintele lor”, a continuat Karadzic.

“Vor descoperi ca responsabilii sunt chiar sefii lor, care au respins toate ocaziile pe care le-au avut pentru a evita razboiul, si unii dintre prietenii lor din strainatate, care i-au folosit”, a spus el.

Radovan Karadzic, 64 de ani, isi asigura singur apararea in fata TPI, ca si fostul presedinte iugoslav Slobodan Milosevici, mort in martie 2006, inainte de incheierea procesului sau. Este asistat de o echipa specializata in drept international.

“Lucrez fara intrerupere, sapte zile pe saptamâna, a precizat el. Sper ca procesul sa nu inceapa inainte sa fiu pregatit; in caz contrar, va fi un simplu spectacol si o parodie de Justitie.”

Fostul sef al sârbilor din Bosnia afirma ca trebuie sa citeasca “peste un milion de pagini” de documente ale acuzarii si sa studieze una câte una declaratiile martorilor, inregistrate mai ales video, ceea ce i-ar lua 350 de zile, dupa parerea sa.

Acesti martori “vor fi cea mai buna dovada a nevinovatiei mele daca spun adevarul”, asigura Karadzic.
“Daca ma apar singur, voi avea cuvântul in fiecare zi, lucru care imi va permite sa fac martorii sa descrie ceea ce s-a intâmplat cu adevarat in Bosnia si cine este responsabil”, a precizat el, adaugând:

“Eu cunosc faptele mai bine decât orice avocat.”
Acuzatul, care a fost arestat pe 21 iulie 2008 la Belgrad, dupa 13 ani de cautari, a reafirmat ca este protejat impotriva oricarei urmariri in conformitate cu un acord semnat, conform declaratiei sale, cu negociatorul american pentru pace in Bosnia, Richard Holbrooke, lucru pe care TPI refuza sa-l recunoasca.

Radovan Karadzic este acuzat de genocid, crime de razboi si crime impotriva umanitatii pentru rolul sau in razboiul din Bosnia, care s-a soldat cu 100.000 de morti si 2,2 milioane de refugiati.
Pentru toate capetele de acuzare, el pledeaza nevinovat. Procesul ar urma sa dureze pâna in 2013, incheie cotidianul francez Le Point.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.