Demonii au un somn relaxat

0

Istoria ne demonstreaza ca ura de rasa si persecutia religioasa sunt demoni care nu pot fi alungati asa de usor si care bântuie iarasi si iarasi natiunile, iar dupa ce au provocat distrugeri, nu dispar, ci cad intr-un somn relaxat, din care se trezesc odihniti, cu prima ocazie, si-si pot continua opera, scrie romancierul albanez Ismail Kadare, intr-un articol publicat de ziarul german Frankfurter Rundschau.

Solicitarea de aderare la Uniunea Europeana a Islandei a creat nemultumire ampla in tarile balcanice, aflate la câtiva mii de kilometri distanta, Balcani care au reusit pâna acum intotdeauna sa-si faca simtite grijile si problemele lor in restul continentului european, la fel ca si de data aceasta.

Dat fiind ca, momentan, UE mentine regiunea Balcanilor sub o observatie constanta, chiar daca binevoitoare, urmând sa decida curând care tari, acum inca excluse, vor intra in familia europeana, este de inteles reaparitia de vechi rivalitati intre popoarele din zona.

Cazul Islandei nu a creat intr-atât invidie la adresa tarii nordice cât mai degraba gelozii printre tarile din Balcani.
Decizia UE de a ridica obligativitatea vizelor pentru Serbia, Republica Macedonia si Muntenegru este un semn ca aceste tari se apropie de Europa.

Dat fiind insa ca in cazul Albaniei, Kosovo si Bosniei nu s-a facut acelasi lucru, aceste tari se simt discriminate fata de vecinii lor, ceea ce readuce la suprafata vechi animozitati.

Decizia UE a fost criticata nu doar in Balcani, ea nefiind bine primita in intreaga Europa. Favorul acordat unor tari si refuzat altora nu este estimat drept un pas catre stabilizarea regiunii, ci considerat dimpotriva drept tocmai bun sa creeze tulburari.
Doua lucruri provoaca ingrijorare aici.

În primul rând, in cazul uneia din tarile favorizate este vorba de Serbia, care nu foarte de mult se temea de sanctiuni din partea UE si NATO, in urma crimelor de razboi din ultimii ani.
Ca si cum nu era destul, tarile defavorizate, Bosnia si Kosovo, sunt victimele acestor crime de razboi.

În acest fel, apare impresia ca Europa regreta interventia sa din Balcani, prin care a fost oprit macelul, iar acum isi regândeste poate pozitia sa politica si morala.
Dupa parerea multor experti, acesta ar fi un pas inapoi foarte regretabil in istoria moderna a Europei.

O alta circumstanta foarte delicata este faptul ca aceste trei tari ignorate de UE au, toate, populatii musulmane importante, ceea ce ar permite reaparitia unei vechi neintelegeri, despre care s-a crezut ca fusese deja de ceva timp eliminata din Europa.

În Bosnia, fostul lider sârb Slobodan Milosevic a tras o concluzie gresita din ezitarea comunitatii internationale de a interveni. Atunci când in 1999 a aparut o chestiune similara, tiranul sârb era convins ca “Serbia crestina” poate comite nestingherita un masacru in Kosovo.

Europa si NATO nu s-au lasat insa amagite de vechile prejudecati, punându-i catusele tiranului din Balcani si jucând un rol central in eliberarea regiunii, un rol care va intra in istorie.

Nefericita decizie a UE nu contine in orice caz destul potential conflictual pentru a pune in pericol in mod serios actualul echilibru. Pagubele sunt limitate, insa totusi este nevoie de precautie.

Recentele conflicte din Balcani, cu masacre, expulzari de mase mari de populatie si ingrozitoarele violuri in masa nu trebuie date uitarii niciodata. Autorul articolului, Ismail Kadare este un cunoscut poet si romancier albanez, distins in 2005 cu premiul Man Booker International.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.