Sindicaliştii din Timişoara şi Brasov, nemulţumiţi de desfiinţarea regionalelor feroviare

0

Sindicalistii de la regionalele feroviare Timisoara si Brasov sunt nemultumiti de propunerea privind desfiintarea acestor centre, prevazuta intr-un plan de reorganizare al CFR SA, si care ar duce la concedierea a circa 1.000 de angajati.

Circa 500 de angajati din Regionala feroviara timisoreana, care include judetele Arad, Caras Severin, Hunedoara si Timis, ar putea fi afectati in urma comasarii activitatii cu Regionala CFR Craiova, conducerea activitatii feroviare din vestul tarii urmând sa fie preluata de Regionala din Oltenia, a declarat vineri (28 august 2009) Ioan Bolos, liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotiva Timisoara.

Potrivit acestuia, feroviarii timisoreni asteapta ca interesele lor in fata Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI) sa le fie sustinute de catre cei pe care i-au ales, respectiv de catre presedintii Consiliilor Judetene si parlamentarii democrat-liberali, excluzând posibilitatea organizarii unor greve.

“Noi ne-am spus punctul de vedere, am luat masurile care trebuiau, iar o actiune nevinovata, de tipul pichetarilor, nu este eficienta. Nu pot sa declansez conflict de munca si greva, din cauza unor reglementari normative.

Cei care ar trebui sa se implice mai mult sunt cei alesi, respectiv presedintii de Consilii Judetene si parlamentarii PD-L, pentru ca ministrul Transporturilor este PD-L-ist”, a explicat Bolos.

Liderul sindical crede ca, daca se va merge pe criteriul nerentabilitatii, vor fi desfiintate traseele din judetul Timis pe parcursul carora sunt halte sau gari care nu mai au personal de deservire.

Exista multe statii in care calatorii urca fara bilet, deoarece nu au de unde sa-si cumpere. La Regionala CFR Brasov, liderii de sindicat asteapta clarificari in ceea ce priveste numarul salariatilor care urmeaza a fi disponibilizati.

Presedintele Uniunii Sindicatelor Libere Calatori – Infrastructura din cadrul Regionalei CFR Brasov, Tout Bujor, a declarat vineri (28 august 2009) ca, deocamdata, sunt mai multe proiecte ale administratiei, dar concret abia saptamâna viitoare se va lua o serie de decizii in cadrul intâlnirii de pe 1 septembrie, de la Bucuresti.

“Nu cred ca disponibilizarea salariatilor este cea mai buna solutie. Trebuie gasite si altele. De la infrastructura vor pleca in prima faza 157 de salariati din cadrul Regionalei CFR Brasov, pentru care dorim 24 de salarii compensatorii”, a precizat Tout Bujor.

La rândul sau, liderul de sindicat de la CFR Marfa, Vasile Lupascu, a declarat ca este vorba, in acest moment, de un proiect al administratiei care nu poate fi acceptat.

“Deocamdata, s-a vorbit despre un total de 8.500 de disponibilizari la Compania de Marfa, in toate cele opt sucursale. La Brasov, in acest moment, nu s-a luat nicio decizie in legatura cu numarul de disponibilizari.

Asteptam mai multe clarificari la intâlnirea de la inceputul saptamânii viitoare de la Bucuresti. Sustinem propunerea colegilor nostri ca, in momentul concedierii lor, salariatii sa beneficieze de 24 de salarii compensatorii”, a afirmat Vasile Lupascu.

Sindicalistii sunt nemultumiti si de discutiile aparute in ultima perioada cu privire la desfiintarea a patru dintre cele opt regionale CFR intre care si cea de la Brasov.

Ei spun ca ar fi mai bine comasarea celor trei companii de calatori, marfa si infrastructura intr-o singura companie asa cum a mai fost, si nu desfiintarea a patru regionale care nu ar duce decât la o bulversare a intregii activitati.

Si directorul Regionalei CFR Brasov, Costache Nicolau, a declarat ca o eventuala comasare a Regionalei Brasov cu cea de la Cluj ar fi un dezastru. “Cred ca depinde de vointa politica. Se poate face orice, dar vor sa loveasca in primul rând in personalul TESA.

Gânditi-va la situatia aparuta in cursul noptii trecute in gara Brasov, când, din cauza unei defectiuni tehnice, tot traficul s-a dat peste cap. Ne-am mobilizat si am incercat sa remediem cât s-a putut de repede.

Dar, daca toata conducerea Regionalei ar fi fost la Cluj, interventia ar fi fost destul de anevoioasa. Asteptam sa vedem care vor fi deciziile finale”, a aratat directorul Regionalei CFR Brasov.

Presedintele Federatiei Sindicale Miscare Comercial, Gheorghe Popa, a declarat, joi, ca pe adresa CFR SA a sosit un plan de reducere a personalului cu 1.000 de angajati, prin desfiintarea a patru regionale – Brasov, Constanta, Galati si Timisoara.

Popa a precizat ca cei de la CFR Calatori nu au primit inca un plan de restructurare si ca urmeaza sa aiba loc discutii la CFR Marfa pe aceasta tema, adaugând ca, din punctul sau de vedere, cei o mie de oameni ce urmeaza sa plece “nu rezolva problema”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.