Ghizdeanu: Am putea avea o creştere foarte modestă în 2010

0

România are sansa ca, incepând din 2010, sa fie pe crestere economica, poate chiar pozitiva, a declarat duminica (30 agust 2009) seful Comisiei Nationale de Prognoza (CNP), Ion Ghizdeanu, in calitate de invitat intr-o emisiune televizata.

“Înca sunt incertitudini cu privire la anul 2009, dar din 2010 România are sansa sa fie pe crestere pozitiva “, a spus Ghizdeanu.
În opinia sefului CNP, “groapa pentru România” a fost trimestrul I din 2009, iar din trimestrul II, economia româneasca s-a inscris pe o panta de crestere negativa mai mica.

“Legat de ceea ce inseamna viitorul, suntem intr-adevar in criza si trebuie sa fim foarte clari la ce ne referim. Daca ne referim la ziua de ieri, trimestrul precedent, România deja, incepând cu trimestrul II, s-a inscris pe o panta de crestere negativa mai mica, adica are loc o reducere a declinului.

Practic, pentru România, groapa a fost trimestrul I, când s-a inregistrat cel mai mare declin. Începând cu trimestrul II, sunt semne de reducere a declinului. Trimestrul II a avut o scadere doar de plus unu”, a subliniat Ion Ghizdeanu.

Pe de alta parte, economistul Daniel Daianu, invitat la aceeasi emisiune, a sustinut ca “groapa in economia României” este posibil sa fie in trimestrul III.
“Groapa in economia României este posibil sa fie in trimestrul III si punctul de inflexiune – sunt semne care conduc spre asa ceva – se va simti in trimestrul IV.

Daca motoarele din afara, deci gravitatia exercitata din afara de economiile franceze si germane, care se pare ca au iesit din recesiune, forta creditarii la noi s-a absorbit mai mult, poate si mecanismele astea de absorbtie se vor fi rodat mai mult pâna in T4 si sa functioneze mult mai bine in 2010 – atunci sa speram ca in 2010 vom evita inca un declin al economiei, adica sa avem o crestere.

Nu spun crestere pozitiva. O sa avem o crestere spre 2010”, a spus Daianu. Cei doi specialisti in economie au cazut de acord ca, spre finalul anului, economia româneasca se va stabiliza.

“Am putea avea o crestere foarte mode sta in 2010. Diferentele sunt foarte mari intre oameni. Sunt mari intre cei care lucreaza in sectorul public, sunt mari intre cei care lucreaza in sectorul privat.

Firmele se vor diferentia foarte mult. Unele au supravietuit mult mai bine decât altele. Nu vor fi putine care vor esua in 2010, atunci când se va simti, poate, aceasta crestere foarte, foarte anemica a economiei.

Si 2010 va fi un an extrem de complicat si va trebui sa capitalizam, adica sa valorificam, acel miliarde de euro de la Comisia Europeana in beneficiul economiei românesti”, a conchis Ghizdeanu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.