Gaddafi, un proscris curtat de toţi

0

Aniversarea a 40 de ani de la revolutia “Al-Fatah”, puciul militar care l-a adus la putere, la 1 septembrie 1969, pe Moammar al-Gaddafi, urmeaza sa fie cel mai mare spectacol de masa al tuturor timpurilor, mai impunator chiar decât deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing, cu un an in urma, comenteaza ziarul german Tageszeitung.

Spectacolul va reuni 3.500 de dansatori, focuri de artificii gigantice din Marea Mediterana, proiectii de laser, o opera in patru acte despre cei 12.000 de ani ai istoriei libiene, cu accentuarea ultimilor 40 de ani, fanfare din 18 tari si multe altele, in Parcul Verde din capitala Tripoli fiind asteptati 750.000 de spectatori.

Serbarea va dura toata saptamâna si va cuprinde intreaga tara. Va exista inclusiv o parada cu 1.000 de dromaderi, sub un cer brazdat de 40 de baloane, in orasul Ghadames din desertul libian, in timp ce printre ruinele coloniei romane de la Leptis Magna va rasuna muzica araba.
Nici un alt lider politic nu a avut in ultimul deceniu o cariera politica mai fulminanta decât Gaddafi.

Dintr-un proscris international, care a proclamat odata “Revolutia Verde”, a declarat statul ca abolit, a sprijinit grupari tereoriste din lumea intreaga si a vrut sa inghita lumea araba, acesta a devenit azi unul din cei mai curtati parteneri de afaceri la Marea Mediterana si in Africa, iar asta fara a fi schimbat nimic din cultura sa politica.

Spectaculoasa sa renuntare la armele nucleare l-a scutit pe Gaddafi, in 2003, de a impartasi soarta lui Saddam Hussein. În schimb, el a devenit marele câstigator politic la nivel international al atentatelor de la 11 septembrie, iar din ticalos a devenit partener privilegiat.

În locul lumii arabe, el doreste azi sa unifice Africa si a facut sa fie ales “rege al regilor” al continentului si presedinte al Uniunii Africane, o functie prin care acorda sprijin pucistilor.

Printr-o serie de acorduri cu Berlusconi, el a transformat Libia intr-un fel de paznic al rutelor de emigrare catre Europa, iar acum poate sa le deschida sau sa le inchida dupa cum ii place, in functie de ce i se ofera in schimb.

Dat fiind ca Libia detine cele mai mari rezerve de petrol ale Africii, investitorii stau la coada la poarta sa iar politicienii si-ar smulge unul de la altul clanta de la usa, asta in cazul in care cortul din desert al lui Gaddafi ar avea una.

Cu toate acestea, Libia ramâne o tara unde criticarea regimului este interzisa, drepturile omului calcate in picioare iar imigrantii africani tratati ca niste gunoaie.

Ceea ce functioneaza este politica santajului. Atunci când niste surori medicale bulgare au fost inchise timp de ani de zile, sub acuzatia nascocita de a fi infectat copii libieni cu SIDA, nu au existat contramasuri, ci un presedinte francez Nicolas Sarkozy care i-a scos din tara pe ostatici, vânzându-i in schimb lui Gaddafi centrale nucleare si arme.

Atunci când cetateni elvetieni sunt tinuti ostatici, pentru ca politia elvetiana a dat curs plângerii unor servitoare maltratate ale unui fiu al lui Gaddafi, procedura nu este dusa la capat, ci Elvetia da inapoi cu umilinta si se scuza pentru respectarea principiilor statului de drept.

Atunci când Libia lasa sa se inteleaga ca semnarea noilor contracte petroliere cu British Petroleum ar putea fi accelerata prin eliberarea responsabilului pentru atentatul de la Lockerbie, Londra nu mai mentioneaza independenta justitiei, ci procedeaza pe la spate la eliberarea arestatului, provocând o criza la nivel de guverne scotian si britanic.

Politica externa morala? Nici pomeneala. Nu ar trebuie sa ne mire daca libianul s-ar apuca sa ofere teritoriul statului entuziastilor energiei solare de la Greenpeace si consortiului german Desertec, care au descoperit in Sahara furnizorul de energie al viitorului. La urma, germanii progresisti il vor privi pe Gaddafi din nou ca pe o figura luminoasa, iar trecerea de la Revolutia Verde la capitalismul verde ar fi una perfecta. Lumea in al carei centru este Libia nu mai stie de partide, ci doar de afaceri.

Asa se face ca la serbarile revolutiei, escadrile de avioane de razboi franceze si italiene vor imprastia vapori verzi, firma franceza Group F se va ocupa de artificii iar compania britanica Atlantic Enterprise va construi tribuna de 3.000 de metri patrati, “cea mai mare din lume”, totul in onoarea unui dictator pe care nu ai voie sa-l numesti astfel, acum câteva saptamâni niste ziare din Maroc fiind amendate tocmai din acest motiv.

Politica temenelelor implica totusi si faptul ca ea nu poate fi sprijinita.

În timp ce multi sefi de state africani nu au nicio onoare pe care sa o poata vinde Libiei si din acest motiv participa cu capul sus la serbarile lui Gaddafi, omologilor lor europeni le este mai greu sa o faca.

Atât Nicolas Sarkozy, cât si Vladimir Putin au renuntat la participare. Pe lista actuala a participantilor se afla pe primul loc Hugo Chavez, urmat de sefii de state din Malta si Filipine.
Si Robert Mugabe din Zimbabwe este pe lista iar presedintele sudanez Omar al-Bashir va fi si el prezent, in ciuda mandatului international de arestare.

Umorul siret, din pacate probabil involuntar, pe care Marea Britanie il va aduce totusi in Libia, nu va fi probabil priceput de acesti demnitari.

O fanfara din Wales va cânta acolo melodia traditionala Sospan Fach (olita de tinichea), din orasul minier Llanelli, un vechi cântec soldatesc, care poate fi auzit auzi mai ales pe stadionul de rugby.

Acest cântec nonsens, cu refrenul “Tânarul soldat Dai”, vorbeste despre o olita care fierbe prea mult pentru ca bucatarul a murit iar pisica l-a zgâriat pe copil.
Mai trebuie stiut aici ca in memoria colectiva britanica Libia este asociata cu amintiri soldatesti prostesti din al Doilea Razboi Mondial.

Rusine sa-i fie celui care cumva va asocia olita de tinichea (“tin pot” in engleza) cu expresia britanica pentru conducatorii autocrati si grandomani: Tinpot Dictator (Dictator de Tinichea).

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.