Bacalaureatul se va da, anul viitor, la 3 materii

7

Bacalaureat la trei discipline şi teste suplimentare organizate de licee în vederea admiterii. Cu aceste propuneri a pregătit ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, compromisul cu premierul Emil Boc

.
Dacă în privinţa Codului Educaţiei, şefa învăţământului a lăsat garda jos, acceptând majoritatea soluţiilor propuse de către şeful comisiei de învăţământ de la Cotroceni, Mircea Miclea, în ceea ce priveşte bacalaureatul şi admiterea la liceu, Andronescu a plusat, astfel încât viziunea sa asupra sistemului să se aplice începând cu acest an universitar.

Astfel, în timp ce coaliţia PSD-PD-L se contra pe tema Codului Educaţiei, ministrul Ecaterina Andronescu pregătise deja o ordonanţă prin care examenul maturităţii se schimbă radical.

Mai exact, bacul va avea două perioade de examinare: una în timpul celui de-al doilea semestru al clasei a XII-a, ce va viza testarea competenţelor lingvistice, a competenţelor de comunicare şi a abilităţilor de folosire a calculatorului (examinări a căror finalitate nu vor fi notele, ci anumite calificative ce vor corespunde evaluărilor internaţionale) şi alta la finalul anului şcolar.

În cadrul celei de-a doua perioade, absolvenţii de liceu vor trece prin trei probe scrise: cea obligatorie (la limba şi literatura română), cea conformă profilului (la matematică pentru liceele tehnologice şi cele de profil real, respectiv istorie pentru profilul uman) şi proba la alegere (în care elevii vor opta între fizică, chimie, biologie şi informatică, în cazul liceelor tehnologice şi a celor de profil real, respectiv între filosofie, logică, psihologie, geografie şi economie, în cazul liceelor de profil uman).

Sursa: Gândul

loading...
Citește și
7 Comentarii
  1. Sabina spune

    Mi se pare o prostie ca elevii de la uman sa dea bacul obligatoru la istorie. La profilul real elevii stiu din clasa a noua ca vor da bacul la matematicape cand cei de la uman se trezesc pe ultima suta de metri ca vor da la istorie.Mai sunt elevi care poate au inceput pregatirea pt bacalaureat din clasa a 11-a, la anumite probe, iar acum sunt bani aruncati. De ce nu se ia in considerare si acest lucru? ar trebui sa intre in vigoare din anul 2010-2011!!

  2. nimeni_alta spune

    Chiar este o prostie…de unde pana unde istorie?..de ce nu este proba de profil..?de ce nu este limba straina pe care am studiat-o intensiv in acesti 3 ani..?Voi chiar nu va ganditi ca este inuman ceea ce faceti?..Deci..buna vorba aia „mintiti poporu’ cu televizoru”..spuneti ca se simplifica bac’ul..pai daca s-ar simplifica credeti ca ati mai gasi peste tot atatea pareri contra?..sincer..este intr’adevar bine sa ia si in Romania asta cineva initiative..dar nu pe spinarea altora…Distrugeti planurile,iluziile si sperantele unei generatii…faceti ce schimbari vreti..dar incepand cu cei ce pasesc acum in clasa a 9-a..sa stie pentru ce se pregatesc…nu ca noi..eu de exemplu fiind la filologie bilingv franceza..am facut 7 ore pe saptamana..si profa ne tot spunea”maiiii copii e profilu’ vostru dati bac la franceza..lalala..”VA BATETI JOC

  3. Eby spune

    Doamna a Ministru Educatiei si Cercetari,tinind cont cu noua reforma a bacalaureatului 2010 as vrea sa stiu si eu cei care nu au luat pana acum bacu care vor fi conditiile impuse?.
    Mi se pare un dezastru aceasta schimbare..
    Mai am o sinugura materie,si gandind asa ar trebui sa o iau de la capat cu totul?
    Daca s-ar putea as vrea sa im si raspundeti,personal numai inteleg…

  4. leo spune

    ce pot sa zic eu nu am luat bacu 2009 da cum o sa dacu acum in 2010 ? am si eu o intrebare ca multii altiii !!!

  5. anonim spune

    ce-ar fi sa faceti bacul mult mai simplist si usor ca sa nu mai trebuiasca sa copiem sau sa dam mita la profesori sau alte chestii dinastea…….in alte tari nivelu de dificultate la materii e mult mai mic…..dar noi avem pretentii ca suntem romani….prosti dar fuduli…….suntem o tara de rahat prin stupiditate….hotie….tiganie…..si fudulie

  6. invizibil_4u spune

    In primul rand nu vad cu ce ma ajuta testarea competentelor…adica in ani astia de liceu eu si profesorii nu am vazut cat de bine sunt pregatit? Apoi la ce mama drek am mai facut , engleza, franceza,,, latina si rusa in sc generala. Invatamantul ca si altele este un tambalau in tara noastra. Nu era ai simplu sa facem doar materile astea de baza? De ce nu merge cineva din invatamant in alta tara sa vada cum arata acolo invatamantul. Ati bagat materi doar ca sa aiba profesorii locuri de munca, si va intrebati de ce nu ajung bani dn buget, cum de au straini si noi nu avem.
    Au pentru ca ei stiu cum sa organizeze totl, ca sa iasa si tineri competenti din scoala. Voi sunteti asa destepti incat ati baga 10 oua de strut, intr-o doza de bere…

  7. Energy spune

    nu va aude nimeni pe un site. asa este. in clasa a 12a am aflat ca o sa dau istorie la bac. si nici macar la proba a 3a nu am putut alege limba straina. basescu boc si udrea – asta e romania de azi din pacate 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.