Criza financiară pune în pericol o parte din proiectele vizând construcţia de centrale nucleare în Europa de Est

0

Disputele politice, temerile privind finantarea si alte obstacole ameninta o parte din proiectele de constructie a unor centrale nucleare in Europa Centrala si de Sud-Est, insa nu vor avea un impact major asupra expansiunii pe termen lung a energiei atomice in regiune, informeaza Reuters.

Analistii intervievati de Reuters sustin ca criza economica globala a facut bancile mai reticente in a oferi credite pentru constructia de centrale nucleare, in conditiile in care costurile unui reactor de 1.000 de megawati se ridica la 3 miliarde de euro in timp ce amortizarea investitiei se intinde pe mai multe decenii.

În plus, frunizorii de echipamente si companiile de inginerie sunt si ele reticente in a oferi un pret fix intr-o perioada volatila, care face dificila sarcina de planificare si calculare a costurilor.

Cu toate acestea, pe termen lung, proiectele din domeniul energiei nucleare vor continua sa atraga investitii pe masura ce guvernele est-europene se vor indrepta spre energia atomica pentru a putea respecta obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 si a asigura securitatea aprovizionarii cu energie intr-o regiune in care consumul ar urma sa creasca semnificativ in urmatoarele decenii.

“Multe din proiectele din domeniile energiei nucleare, combustibililor fosili si energiei solare si eoliene au fost reconsiderate”, a apreciat Stephan Werthschulte, managing partner la firma de consultanta Accenture.

“Problema emisiilor de CO2 va dura mai mult decât criza financiara. Energiile regenerabile si energia nucleara vor ramâne pe agenda”, a adaugat Werthschulte. Potrivit Reuters, este foarte probabil ca proiectul centralei nucleare de la Belene (Bulgaria) sa fie abandonat din lipsa de finantare.

Planurile Lituaniei in domeniul energiei nucleare vor suferi amânari din cauza disputelor interne cu privire la finantarea proeictului, in conditiile in care presedintele Dalia Grybauskaite a pus in discutie viabilitatea proiectului.

De asemenea planurile Turciei de a construi prima sa centrala nucleara depind de disponibilitatea consortiului condus de o firma rusa de a reduce preturile energiei electrice produse de viitoarea centrala.

În schimb, planurile Romaniei de a adauga doua noi reactoare la centrala de la Cernavoda ar putea avea o soarta mai buna deoarece autoritatile de la Bucuresti beneficiaza de sustinerea mai multor investitori straini, in comparatie cu cele planurile Bulgariei de a construi o noua centrala la Belene, considera analistii.

Slovacia, Cehia si Ungaria sunt interesate si ele de proeicte vizând constructia de noi reactoare nucleare sau de prelungirea unitatilor existente, insa analistii cred ca ar putea aparea unele intârzieri din cauza turbulentelor de pe pietele financiare.

Un avantaj de care dispun insa guvernele fostelor tari comuniste din Europa de Est este faptul ca, spre deosebire de Europa Occidentala, energie nucleara nu se loveste de opozitia opiniei publice.

În tari precum Bulgaria, care a fost obligata sa inchida vechile reactoare ale centralei de la Kozlodui pentru a putea adera la Uniunea Europeana, energia atomica este o problema sociala sensibila deoarece inchiderea vechii centrale a provocat cresterea preturilor la electricitate.

Analistii sustin ca o solutie ar fi asocierea mai multor tari pentru a pune la punct strategii comune in domeniul energiei nucleare.
“O solutie mult mai inteligenta ar fi una trans-frontaliera. În prezent multe tari mizeaza pe cartea strategiei nationale”, sustine Stephan Werthschulte.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.