Primele de concediu aferente anului 2009 vor putea fi plătite până la 31 ianuarie 2010

0

Primele de concediu aferente anului 2009 acestui an vor putea fi platite bugetarilor pâna la 31 ianuarie 2010, indiferent de data de la care acestea au fost solicitate, potrivit unui proiect de lege privind instituirea unor masuri exceptionale, pe care Guvernul urmeaza sa-si asume raspunderea in Parlament.

“Prima de care beneficiaza angajatii la plecarea in concediu, aferenta anului 2009, poate fi platita de ordonatorii de credite ai autoritatilor si institutiilor publice pâna la data de 31 ianuarie 2010, indiferent de data la care aceasta a fost solicitata”, se arata in proiectul de act normativ.

Proiectul de lege mai prevede ca munca suplimentara va fi compensata prin ore libere platite si acordate pâna la 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestata in in cursul acestui an, si respectiv pâna la 31 martie 2011, pentru lucrul in afara duratei normale a timpului de munca din cursul anului 2010, prin derogare de la prevederile actuale ale Codului Muncii.

Pe de alta parte, Guvernul va diminua, incepând cu 1 octombrie 2009 si pâna la sfârsitul anului 2010, indemnizatia trimestriala de participare la sedinta acordata membrilor Consiliului de Coordonare a Activitatii de Previziune din cadrul Comisiei Nationale de Prognoza, de la 25 la 1% din indemnizatia lunara a presedintelui CNP.

Indemnizatia lunara acordata membrilor Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale si ai secretariatului va fi diminuata de la 20 la 1% din indemnizatia secretarului de stat, in timp ce remuneratia de sedinta a membrilor Comitetului pentru Audit Public Intern se va reduce de la 20 la 1% din nivelul echivalent salariului brut al secretarilor de stat.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.