Sfârsit apoteotic de turneu al Madonnei în Israel

0

Marti seara la orele 21,29 mistica Esther a devenit pacatoasa Madonna in fata unui public de 60.000 de fani reuniti in parcul Hayarkon din Tel Aviv. Matura artista americana care zilele acestea isi aprofundeaza studiile de Cabala (misticism ebraic) a redevenit pentru doua ore senzuala blonda din “Like a Virgin”.

Esther sau Madonna, cu fusta scurta sau in tinute mulate, ea ramâne regina indiscutabila a Israelului.

“Nu merg sa vada un concert, ci un “show” teatral in toata splendoarea lui”, avertiza cu câteva ore inainte producatorul Shuki Weiss, responsabilul ca Madonna sa inchida cu doua concerte in Israel turneul sau international “Sticky and Sweet”, noteaza ziarul El Mundo.

Cu 45 de minute intârziere, Madonna a aparut pe cea mai mare scena – nebiblica – construita pe pamântul sfânt. Înaltime de 18 metri, ascensoare, efecte speciale…

Zeci de muzicieni si dansatori au insotit-o pe diva care a fost urmarita din primele rânduri de prieteni apropiati, precum Demi Moore, Ashton Kutcher, Sacha Baron Cohen (“Borat”, daca preferati) si chiar, spun unii, de Justin Timberlake.

Si daca nu era suficient ca se se simta ca acasa, rabinul si unul din responsabilii convertirii sale la Cabala, Eitan Yardeni, se afla printre miile de spectatori.

“Pentru Madonna era foarte important si simbolic sa-si incheie turneul aici. S-a vazut ca este multumita si emotionata”, a spus Yardeni. La mijlocul “show-ului”, Madonna a gasit de cuviinta sa tina un scurt discurs:

“Au trecut 16 ani de când am venit prima oara aici. Prea mult timp, va cert iertare… nu o sa se mai intâmple”, a spus ea, in timp ce multimea striga “Esther, Esther!”, numele adoptat conform ritualului cabala. Madonna nu s-a lasat rugata si a continuat :

”De câte ori vin aici ma incarc cu energie. Cred ca Israelul este centrul energiei lumii. Trebuie sa invatam sa traim impreuna in pace si armonie”.
Fanii nu s-au speriat de caldura, umiditatea excesiva, pretul mare al biletelor si de aglomeratia traficului si au venit sa o vada pe regina pop-ului in carne si oase.

Trecerea anilor si aparitia de noi vedete nu au inlocuit-o din inimile lor, iar publicul strâns marti seara era de toate vârstele.
“Ma bucur ca prin Cabala s-a apropiat de iudaism, insa singurul lucru care conteaza acum este muzica”, spune Maya, o tânara nascuta in 1986, anul in care Madonna triumfa cu al sau “Papa don’t preach”.

“Muzica ei nu are vârsta”, striga ea cântând si dansând alaturi de artista preferata. Nimrod (22 de ani), Mihal (26) si Shani sunt 3 fani indragostiti de Madonna.
Primul a fost la concertul ei de la Tel Aviv din 1993, când avea doar 6 ani. “Stiu toate cântecele ei pe de rost.

Este cea mai tare. Desi biletul costa foarte mult am cumparat bilet si pentru concertul de miercuri (2 septembrie 2009)”, spune el in timp ce fetele o imita pe Madonna leganându-si soldurile.
Ido a venit singur sa o vada pe Madonna, sotia lui a ramas acasa.

“Acum 16 ani au avut loc doua concerte, al lui Michael Jackson si al Madonnei. Si acum imi pare rau ca nu m-am dus sa-l vad pe Michael Jackson.
Azi am venit sa-mi repar greseala fata de Madonna”, spune sexagenarul care se misca bine la vârsta lui.

Madonna a tinut sa-l reaminteasca pe Michael, numindu-l “regele vesnic al muzicii pop si cel mai mare artist al tuturor timpurilor”. Concertul?
Apoteotic. Ajutata de performeri coregrafi, tehnologie sofisticata si mai provocatoare ca oricând, Madonna a ales 23 de cântece pentru a-si delecta auditoriul.

A inceput cu “Candy Shop” iar timp de doua ore nu a incetat sa danseze si sa se miste.
Daca ar exista Jocuri Olimpice pentru cei de peste 50 de ani, Madonna ar câstiga mai multe medalii.

“Acum inteleg de ce isi petrece timpul meditând si facând exercitii, uitati-va ce corp are”, spune Amir, uimit de conditia ei fizica. Au urmat “Vogue”, “Rain”, versiunea actualizata a lui “Like a prayer”, “La Isla Bonita”…

Madonna nu a precupetit eforturile pentru a-si multumi publicul alcatuit majoritatea din tineri. Precum Hadass, norocoasa chelnerita care a servit-o luni seara intr-un restaurant la moda din Tel Aviv pe Madonna, care a luat masa alaturi de “noua sa prietena”, lidera opozitiei Tzipi Livni.

A spus ca Madonna a fost foarte amabila si simpatica, dar nu a spus ce bacsis a primit si care, potrivit unor surse neoficiale, ar fi fost de 100 de dolari…
Miercuri seara, Madonna va strânge din nou 60.000 de fani pentru ultimul concert al turneului sau.

Fete diferite dar care o vor aplauda cu aceeasi veneratie pe “Esther” a lor.
Dupa ce a interpretat ultimul cântec, “Give It To Me”, Madonna a luat steagul Israelului pe care i-l intindea un spectator si s-a acoperit cu el. Nu este nevoie sa descriem explozia de bucurie care a urmat.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.