Sindroamele care îi afectează pe turiştii străini

0

Pot oare turistii sa-si piarda capul? Paharul de ceai pe care l-a aruncat o vizitatoare de origine rusa a Muzeului Luvru in “Gioconda”, pe 2 august, a readus in actualitate intrebarea.

Protejat de un geam blindat, tabloul n-a fost afectat. Tânara, care “nu era in toate facultatile mintale”, potrivit Prefecturii de Politie din Paris, a fost transportata la sectia de psihiatrie a Prefecturii.

Presa a mentionat in acest caz “sindromul Stendhal”, care-i afecteaza pe turistii coplesiti de mari emotii la vederea unor opere de arta. Doar ca vizitatoarea de la Luvru locuieste de câtiva ani in Franta, scrie cotidianul francez Le Monde.

Sindromul Stendhal a fost descris in 1990 intr-o lucrare omonima a unei doctorite psihiatre italiene, Graziella Magherini, care lucra la un spital din Florenta.
Pentru ca a vazut multi pacienti veniti la consult dupa ce vizitasera Galeriile Uffizi, a stabilit un diagnostic cu numele de sindromul Stendhal.

Simptomele, care afecteaza mai ales femeile necasatorite sub 40 de ani, ce calatoresc singure, se manifesta sub forma ametelilor, a pierderii sentimentului identitatii, sufocare, tahicardie, mergând pâna la halucinatii.

În general, pacientii isi revin dupa ce parasesc orasul. Seria de simptome a fost botezata cu numele celebrului scriitor francez care a descris o intensa stare emotionala, traita la Roma, Napoli si Florenta (1826), in acest ultim oras pe când iesea din bazilica Santa Croce.

“Ajunsesem la acea culme de emotie in care se intâlnesc senzatii celeste induse de artele frumoase si sentimentele patimase. Când am iesit din Santa Croce, inima imi batea cu putere, simteam ca viata se scurge din mine si mergeam cu teama ca voi cadea”, scrie el.

Graziella Magherini a inventariat circa o suta de cazuri la Florenta, intre 1980 si 1990. O alta doctorita, de la spitalul Sainte-Anne din Paris, a pus si ea o data acest diagnostic.
Era vorba de o eleva de liceu, plecata cu scoala intr-o calatorie la Florenta.

“Îi era teama ca nu va fi la inaltimea operelor de arta, isi aminteste ea. Acest sentiment a declansat o stare de excitare maxima: era surescitata si nu putea dormi.”

Criza a incetat la intoarcerea la Paris. În afara de sindromul Stendhal, au mai fost inregistrate si alte stari de criza, de depresie sau de delir legate de calatorii – “sindromul Ierusalim” ii afecteaza pe turistii care fac pelerinaje religioase in Orasul Sfânt.

Neliniste, stres, dorinta de izolare, obsesia de a-si purifica corpul sunt principalele manifestari ale acestui sindrom.
“Sindromul Paris” ii atinge pe japonezii care se stabilesc in capitala si nu reusesc sa se adapteze la noul context, fiind deprimati de un oras pe care l-au idealizat.

“Am intâlnit mai multi pacienti in aceasta situatie, spune doctorita de la spitalul parizian. Este un sindrom care nu se instaleaza imediat. Oamenii se izoleaza, se inchid in camera de hotel sau in apartamentul lor.” “Sindromul India” ii afecteaza pe occidentali.

În aceasta tara mitica, socul cultural este atât de mare, incât unii isi pierd capul. Foarte angoasati, pot trece prin delirul paranoic al persecutiei.
Psihiatrul Regis Airault a lucrat la Consulatul din Bombay câtiva ani si a repatriat mai multi francezi atinsi de aceasta forma de delir.

În cartea sa, intitulata “Nebuni dupa India”, el mentioneaza câteva cazuri, printre care cel al unei tinere care alerga pe strazi sa imbratiseze vacile sfinte, in timpul unei calatorii de 10 zile pe care o facea cu o asociatie umanitara; sau femeia care, venita sa-si incarce bateriile câteva luni in India, era gata sa se inece, vrând sa ajunga inot in Franta, la familie.

“Calatoria, ca forma de separare, de transfer, poate produce decompensari la oameni, spune Regis Airault. Se pare ca aceasta rupere psihica se produce mai usor in anumite locuri incarcate de sensuri de istoria si cultura din care provine persoana.”

Ar fi axa orientala – Florenta, Ierusalim, India – pentru occidentali, Paris pentru japonezi, Mecca pentru musulmani. Întrebarea care se pune este daca persoanele care trec printr-un astfel de sindrom au simptome de avertizare.

Sunt sau nu predispuse sa dezvolte o patologie mintala? Subiectul continua sa fie controversat. “Nu neaparat, spune psihiatrul. Calatoria poate fi, in sine, patogena. În majoritatea cazurilor, odata intorsi in mediul de origine, necazurile trec.

“Calatoriile organizate in scopuri rezonabile si cu ocazia carora se declanseaza o patologie mentala ca sindromul Stendhal sau sindromul Paris se diferentiaza de calatoriile patologice, in care vizita este nepregatita sau face parte din delirul pacientului”, adauga medicul.

Un alt medic parizian crede ca o calatorie n-ar putea declansa singura episoade de delir: “Persoanele par normale, dar trec in realitate printr-un proces predelirant.

La consult vorbesc de o senzatie stranie, de instrainare de lumea exterioara, de tristete, somn nelinistit inaintea plecarii, totul fiind pus pe seama surmenajului de la serviciu, a unei rupturi sentimentale, a unui doliu sau pierderii locului de munca”, adauga doctorul, citat de cotidianul francez Le Monde.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.