Solicitările de garantare prin Programul “Prima Casă” depăşesc 67 milioane euro

1

Valoarea solicitarilor de garantare prin Programul “Prima Casa”, inregistrate la 2 luni de la lansare de Fondul National pentru Garantarea Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), depaseste 67,121 milioane euro, media garantiilor acordate situându-se in jurul valorii de 42.000 euro, potrivit unui comunicat al FNGCIMM.

La finalul lunii august, Fondul de Garantare avea inregistrate aproximativ 1.700 solicitari de garantare, numarul de dosare solutionate fiind de peste 1.200.

Diferenta o reprezinta dosare aflate in analiza sau care necesita completarea documentatiei. Ritmul de sosire al solicitarilor de garantare se situeaza la aproximativ 150 dosare pe zi.

Cele mai multe solicitari au fost inregistrate in Bucuresti, Cluj si Constanta. BRD este banca de la care au fost primite cele mai multe solicitari de garantare, fiind urmata de BCR si Banca Transilvania.

Dupa prima etapa de derulare a Programului Prima Casa, FNGCIMM a identificat unele solutii de eficientizare a derularii Programului si va incerca sa simplifice intreg procesul cu sprijinul partenerilor bancari.

În acest context, Fondul de Garantare recomanda beneficiarilor finali sa negocieze in antecontractele de vânzare – cumparare un termen de cel putin 60 de zile pâna la finalizarea tranzactiei.
Termenul de analiza a solicitarilor de garantare este de maxim cinci zile lucratoare.

FNGCIMM precizeaza ca nu lucreaza in mod direct cu clientii bancilor partenere. Normele metodologice de implementare a Programului “Prima Casa”, cu modificarile aprobate de Guvern, au intrat in vigoare la finele lunii iulie, actul normativ fiind publicat in Monitorul Oficial pe data de 28 iulie 2009.

Potrivit hotarârii pentru modificarea HG 717/2009, garantia este garantata cu ipoteca legala de rang I asupra locuintei achizitionate prin program, in favoarea statului român, reprezentata de Ministerul Finantelor Publice (MFP), valabila pe toata durata finantarii, cu interdictia de vânzare pe o perioada de 5 ani.

Programul permite achizitionarea unei singure locuinte finalizate, aflate pe teritoriul României. Guvernul a alocat un fond de un miliard euro pentru garantarea creditelor ipotecare din Programul “Prima Casa”.
Persoanele interesate de contractarea unui astfel de credit trebuie sa achite un avans de 5% din pretul de achizitie, daca acesta nu depaseste 60.000 euro.

Bancile care dau credite ipotecare prin programul “Prima casa” pot aplica o marja de maximum 4% pe an peste dobânda EURIBOR la 3 luni, in cazul creditelor in euro si cel mult 2,5% pe an peste dobânda ROBOR la trei luni, la creditele in lei.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. angela spune

    Va rugam comunicati pe larg conditii generale de eligibilitate , pt ca bancile gasesc tot felul de motive aberante .Cred ca evita acea munca suplimentara pt efectuarea dosarului , altfel nu se explica atitudinea lor . Multumiri pt raspuns

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.