Patronii privesc neputincioşi cum li se duc de râpă afacerile

2

În urmă cu trei sau şase ani, când îşi deschideau afacerile, niciunul dintre ei nu se gândea că vor ajunge să vadă cum le este scoasă la vânzare toată agoniseala. Acum stau şi privesc neputincioşi cum li se duce de râpă investiţia. Dacă unul nu mai vede nicio cale de ieşire, celălalt rămâne optimist: speră ca noile contracte să îi permită să treacă peste perioada mai puţin fastă. Sunt doar doi dintre patronii pe care Fiscul îi execută acum silit.

Din 57.000 de agenţi economici înregistraţi în baza de date a finanţiştilor, 27.000 au datorii. Restanţele acestora au crescut cu 40% în primele şapte luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut.

“E ca şi cum aş aştepta sentinţa de la un judecător!”, spune Neculai Chirilă, administratorul fabricii de încălţăminte Nele Prod Com, din comuna Scobinţi. Firma sa are în acest moment 52 de salariaţi şi ar părea că totul decurge normal dacă la uşă n-ar bate portăreii Fiscului, care au scos la licitaţie mai multe maşini de cusut.

Am ajuns acum aici, pentru că s-au adunat câte un pic din toate: comenzi neplătite de clienţii din afară, în special, imposibilitatea de a obţine un credit, criza. Conturile sunt blocate şi nu putem plăti decât salariile. La bănci nu mai avem datorii, le-am plătit, dar au rămas astea la Finanţe, de 100.000 de lei, din care 60.000 de lei trebuie plătiţi mai urgent. ”, povesteşte Chirilă. Societatea funcţionează din 2005, iar până acum n-a mai traversat o astfel de perioadă proastă, susţine administratorul ei.

Dacă în cazul Nele Prod mai există o speranţă, pentru fabrica de confecţii Mavio Fashion, viitorul nu mai pare să aducă redresarea dorită. Administratorul firmei spune că nu mai întrevede nicio ieşire din această situaţie.

Nu mai sunt căutate produsele noastre, nu mai cumpără lumea haine şi am rămas cu stocuri. Nu se mai lucrează acum, avem probleme la spaţiu cu chiria, dar poate că reuşim în două săptămâni să reîncepem lucrul. E groaznic. Investeşti bani şi ajungi aşa. Nu prea mai pot dormi noaptea, nu mai găsesc soluţii. Mă gândesc din ce o să trăiesc eu ca persoană”, declară Maria Coman, administratorul Mavio Fashion.

Sursa: Ziua de Iasi

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. catalina spune

    Toti patronii suntem in situatia asta disperata si , din pacate guvernul nostru ne ignora pur si simplu.Ar trebuisa-i intereseze si de firmele care nu-si mai pot platii salariatii, cele carora li s-au inchis toate portitele cu „criza”asta.Eu am o firma de constructii care pana in iarna a mers foarte bine.Acum nu mai avem din ce sa supravietuim.Colosii care prind contracte ne arunca niste preturi mizerabile din care nu putem plati nici macar muncitorii.Datoriile catre stat ….nici nu ma pot gandi de unde sa scot bani sa le achit.Nu gasesc solutii.

  2. ilona popa spune

    Oare bugetarilor nu le este rusine sa ceara majorari slariale, in timp ce noua, angajatilor de la privat ne sunt micsorate? Ei nu stiu ca sunt platiti din valoarea adaugata creata de cei din sctorul privat? De ce nu se reduce numarul lor? Stiti ca sistemul de „comisioane” se practica in toate institutiile bugetare, chiar daca unele dintre ele ar trebui sa ne apere in fata legii. Cu ce isi fac vile de sute de mii de euro, se imbraca numai cu branduri scumpe, si isi fac vacantele la hoteluri de 5 stele. Chiar daca au salarii de 1-2 mii euro, nu pot sa isi piermita asa ceva. Sa vada in vest, salariatii de la stat sunt platiti mai slab decat cei din mediul privat. La noi e invers. Dar din ce ii platim, din creditele atrase de statul roman, pe care le vor plati urmasii nostri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.