Adopţiile internaţionale, studiu de caz: România

0

Pot oare adoptiile intre state sa fie legiferate fara sa duca la o piata a copiilor reglementata in functie de cerere si oferta? Cu alte cuvinte, au copiii drepturi in propria lor tara sau adoptiile intre state reprezinta o incalcare a unor astfel de drepturi?

Pornind de la cazul României care a interzis adoptia intre state, autoarea articolului publicat de revista “Conducive” focalizata pe probleme sociale, Roelie Post, isi propune sa prezinte experienta si consecintele acestui demers pentru alte tari.

Semnatara articolului a lucrat pentru Comisia Europeana (CE) si a fost implicata in reforma privind protectia copilului din România in perioada 1993-2005.

Ea este totodata autoarea cartii “Romania For Export Only, The Untold Story Of The Romanian “Orphans”“ (”Romania, doar pentru export, povestea nespusa a “orfanilor” români”).

Pornind de la precizarea ca in aceasta carte a prezentat faptele care au dus la un moratoriu privind adoptia intre state si presiunile facute pentru reluarea adoptiilor in România, Roelie Post noteaza ca, desi România a fost una dintre primele tari care au ratificat Conventia de la Haga privind Adoptiile (1994), din 1997 pâna in 2001 aceasta conventie nu a protejat prea mult drepturile copiilor, ci in primul rând pe cele ale partilor din tarile primitoare: autoritati centrale, agentii de adoptie si parinti adoptivi.

Semnatara articolului arata cum adoptiiile intre state au dezvoltat o adevarata piata care functioneaza dupa legea economica a cererii si ofertei.
Roelie Post crede ca desi adoptiile intre state pot duce la obtinerea de mai multi bani pentru dezvoltarea unei protectii locale a copilului, ele submineaza ingrijirea si protectia copiilor vizati.

Legea româna privind adoptiile din 1997 a facut din adoptiile intre state un auxiliar al adoptiilor nationale. Adoptiile au devenit astfel o masura de protectie pentru copiii abandonati.

Dupa relatarile privind traficul cu copii si coruptia din domeniu, legea a fost salutata de comunitatea internationala, dar “diavolul” a aparut in detaliile privind cooperarea internationala.

Agentiilor straine li s-a cerut sa sprijine protectia copiilor români cu bani, proiecte si alte forme de ajutor. Volumul asistentei se traducea in puncte pe baza carora se alocau copiii adoptabili. În perioada 1998-2000 numarul adoptiilor intre state a crescut de la 1.000 la 3.000 de copii pe an, la fel ca si costurile.

Peste o mie de agentii române au fost active, avocati, medici oameni de afaceri, practic oricine putea demara o agentie si coopera cu multe agentii straine interesate.

Tot mai multi copii au fot declarati legal abandonati. Au existat chiar dovezi privind asa-numitii copii decedati la nastere dar care erau rezervati unor adoptii intre state.

În pofida bunelor intentii ale acestui sistem, nu intreaga asistenta a mers in beneficiul acestor copii. Guvernul român a alocat un buget insuficient pentru protectia copilului contând pe ajutoare si finantare in schimbul incredintarii copiilor spre adoptie, noteaza autoarea articolului.

În contextul in care au inceput negocierile de aderare a României la UE, CE a inclus protectia copilului in criteriile privind drepturile omului.
Executivul de la Bruxelles si Parlamentul European (PE) au cerut ca România sa respecte drepturile copiilor pentru a impiedica ca alte interese sa prevaleze in deciziile prvind adoptiile intre state.

În octombrie 2001, România a instituit un moratoriu privind aceste adoptii, dar la presiunile externe, au fost permise exceptii la moratoriu. Acest moment a dat startul unei batalii fara sfârsit pentru a obtine copii.

Dupa atentia exploziva din mass-media si reactia negativa a UE privind adoptia a 105 copii români in Italia, România a interzis toate exceptiile la moratoriu.

La sfârsitul lui 2003, guvernul român, prins intre solicitarea conflictualla intre UE si SUA, a cerut ajutor CE privind proiectul unei noi legi asupra drepturilor copiilor.

A fost stabilita o Comisie de experti, care a functionat doi ani, pâna la finalizarea legislatiei, iar mandatul comisiei a fost acela de a verifica ca noua legislatie sa le garanteze copiilor români o protectie legala similara celei din cele 15 state membre din UE la vremea aceea.

Comisia a considerat adoptiile intre state drept optiunea de ultima instanta. “Adoptiile intre state nu pot fi considerate drept o masura de protectie a copilului. Situatia României este exceptionala in conditiile in care niciun stat membru al UE nu isi expatriaza copiii”, a specificat comisia.

Ulterior, agentiile de adoptie si alte grupuri de sustinere a adoptiilor intre state au fost Bucurestiului a fost dur criticata de un lobby bine organizat.

Roelie Post subliniaza ca acest lobby a putut influenta cu succes politicieni, astfel ca problema adoptiei intre state a devenit parte a unei presiuni diplomatice adesea facuta in cadrul unor acorduri comerciale internationale si altor tipuri de relatii internationale.

Chiar si acum, cinci ani mai târziu, se fac incercari privind exceptarea unor cazuri, in pofida faptului ca autoritatile române au declarat in repetate rânduri ca acesti copii nu pot fi adoptati.

Este de notorietate ca presiunile sunt facute de unii politicieni si posibili parinti adoptivi in general proveniti din Franta, Italia si SUA.

Cu subtitlul “Spre o politica europeana a adoptiilor?”, autoarea articolului precizeaza ca dupa schimbarea puterii la sfârsitul lui 2004, atât in PE cât si in CE, in aceste institutii europene s-au depus eforturi serioase pentru a anula interdictia de adoptie instituita de România.

Astfel, noii membri francezi din PE nu si-au ascuns misiunea privind reluarea adoptiilor din România. Ei au sperat ca Bucurestiul sa faca acest lucru dupa aderarea la UE, dar nu s-a intâmplat asa si acesti politicieni au luat pozitie – declaratii scrise, conferinte de presa, vizite in România.

În urma esecului, membrii francezi ai PE au organizat o conferinta de presa, la 9 noiembrie 2006, pe tema elaborarii unei Politici Europene a Adoptiei, in vederea reluarii adoptiilor din România “pe usa din spate”, potrivit semnatarei articolului. În cursul acestei conferinte s-au facut apeluri in vederea crearii unui spatiu european pentru copii.

S-a invocat nevoia liberei circulatii a copiilor adoptabili, dupa modelul libertatii de circulatie a produselor agricole sau serviciilor financiare. Vicepresedintele de atunci al CE, Franco Frattini, a sprijinit demersul Politicii Europene a Adoptiei, anuntând chiar necesitatea de a implica copii din afara UE.

De atunci, un numar de inititive pregatitoare au fost asumate in sintonie perfecta intre PE si CE.
Desi documentele recente privind o Politica Europeana a Adoptiei nu se mai refera la România in mod special, este clar ca interdictia din România a motivat aceste actiuni, crede semnatara articolului.

Ce va aduce o astfel de Politica Europeana a Adoptiei? Potrivit analistei, limitarea asistentei maternale la maximum doi ani, dupa care copiii care nu pot fi redati familiilor vor deveni adoptabili.

Acesti copii vor deveni disponibili pentru adoptie nationala pentru o perioada limitata de timp, iar apoi vor fi plasati intr-un registru european de adoptie, dupa care vor deveni disponibili pentru adoptie intre state.
Prin aceasta abordare, agentiile europene de adoptie vor impusca 2 iepuri dintr-un foc:

1) vor permite reluarea adoptiilor din România, impunând totodata interpretarea articolului 21b din Conventia de la Haga pentru statele din UE care sunt tari primitoare;

2) vor acorda prioritate cetatenilor europeni in adoptarea de copii din alte tari europene, in detrimentul altor tari precum SUA, Canada si Australia. Cu incepere din 2005, adoptiile intre state au scazut constant in lume

Nu numai ca România a stopat aceste adoptii dar si alte tari au ilustrat un proces continuu de amânari si stopari temporare, precum Cambodgia, Guatemala, Vietnam si Rusia.
Situatiile sunt adesea similare: coruptie si copii etichetati drept abandonati sau orfani desi majoritatea nu sunt.

În esenta, exploatarea unor familii vulnerabile care nu au de ales. Parintii sunt adesea inselati neintelegând deplin conceptul de adoptie si crezând ca copiii se vor reintoarce la ei.

Desi vechile piete se inchid, agentiile de adoptie progreseaza si o noua piata se afirma in Africa, indeosebi in Etiopia. Adoptia este, la urma urmelor, o industrie multimilionara.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.