Sindicatul Solidărităţii Sanitare dă ultimatum ministrului sănătatii

0

Anuntul “triumfalist” al Ministerului Sanatatii potrivit caruia e multumit de cresterile salariale obtinute pentru personalul sanitar, constituie doar o dovada de politicianism si de necunoastere a Legii unice de salarizare, precizeaza Presedintele Sindicatului Solidaritatea Sanitara, Rotila Viorel.

,,Satisfactia cu care anunta ca a reusit, spre exemplu, echivalarea dintre salariul medicului primar si cel al conferentiarului din invatamântul universitar ascunde de fapt lipsa de interes a ministerului pentru personalul din sistem, neputinta de a negocia si bucuria pentru salariile mici din invatamânt”, sustine Rotila.

Sindicatele din Sanatate, altele decât cele din Sanitas – care reprezinta in special asistentii medicali, afirma ca, exista o echivalenta intre medicul primar si conferentiarul universitar, insa ea este valabila doar pentru medicul primar din spitalele clinice si cele de urgenta (putine la numar), care au inclus in salariu sporul pentru astfel de unitati, in timp ce medicii primari din marea majoritate a unitatilor sanitare din tara au salariile cuprinse intre 3,35 si 4,25 salarii brute pe tara, salariul celorlalti medici este la nivelul lectorul universitar.

Continuând comparatiile sindicalistilor, un medic primar din sanatate, care nu are spor de spital de urgenta (adica marea majoritate a medicilor primari), câstiga mai putin decât medicul primar veterinar (3,40-4,30 salarii brute pe economie) sau decât un profesor gradul I din invatamântul preuniversitar (3,35-4,30 salarii brute pe economie), si exemplele de acest gen pot continua.

,,Suntem de acord cu echivalenta Ministerului Sanatatii, numai ca ea trebuie sa fie facuta intre medicul primar din spitalele obisnuite si conferentiarul universitar, in timp ce salariul medicului primar din spitalele de urgenta trebuie sa fie cuprins intre 4,40 si 6,00 salarii brute pe economie”, afirma Rotila.

Dupa plasarea, in mod echitabil pe grila de salarizare a vârfurilor ierarhiei medicale, sindicalistii spun ca, trebuie sa urmeze rearanjarea grilei pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar.

,,Vom incerca sa-i facem pe guvernanti sa inteleaga asta pe ultima faza a negocierilor, care se deruleaza incepând de astazi.
Daca solicitarile noastre nu vor gasi intelegere vom fi nevoiti sa declansam protestele, alaturi de alte federatii din ramura sanitara si de cele din ivatamânt”, arata liderul sindical Rotila Viorel.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.