Ucigaşul lui Marian Cozma poate primi maximum 20 de ani de închisoare

0

Seful procuraturii din comitatul Veszprem, care supravegheaza mersul anchetei in cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma, afirma ca politia detine toate datele necesare pentru a reconstitui cele intâmplate la clubul Patriota din Veszprem, mentionând ca faptasii pot primi o pedeapsa maxima de 20 de ani de inchisoare, scrie ziarul ungar Nepszabadsag.

Fejes Peter, procuror sef al comitatului Veszprem, a indicat faptul ca politia stie nu doar cine l-a injunghiat pe sportiv in fata localului, ci, pe baza inregistrarilor camerelor de luat vederi de afara si din interior, a datelor din convorbirile pe telefonul mobil, a declaratiilor suspectilor si martorilor precum si pe baza a numeroase alte date, aceasta a alcatuit un tablou la secunda al evolutiei cronologice a evenimentelor, cu ajutorul caruia se pot reconstitui miscarile oricarui suspect, victima sau martor.

Din punct de vedere al lui Fejes, contrar opiniei generale, ancheta in cazul Cozma nu este inceata, ea decurgând in ritmul corespunzator, aducerea de probe fiind insa o activitate extrem de vasta.
Dovezile trebuie nu doar strânse ci si analizate, evaluate, chibzuite si comparate.

Din acestea rezulta noi si noi proceduri de aducere de dovezi: confruntari, interogatorii la fata locului, prezentarea de obiecte si de persoane pentru recunoastere precum si incercari de dovedire.

Organizarea acestor activitati si derularea lor cere neobisnuit de mult timp, din cauza numarului mare de suspecti si martori, arata in continuare procurorul.

Obtinerea expertizelor dureaza si ea mult timp, rezultatele expertizei hematologice fiind asteptate, de exemplu, din luna martie, analiza petelor de sânge de la locul crimei putând reprezenta o proba importanta pentru reconstituirea faptelor.

În opinia lui Fejes, nici in cazul unor delicte evidente nu este neobisnuita o asemenea durata a unora din expertize, motivul fiind suprasolicitarea specialistilor.

În ce priveste pedepsele care urmeaza sa fie aplicate, Fejes afirma ca in acest caz suspiciunile se incadreaza la capitolul omucidere, pentru care pedeapsa maxima este de 15 ani privare de libertate, in caz de cumulare a pedepsei putându-se ajunge pâna la 20 de ani de inchisoare.

În cazul suspectilor implicati in injunghierea lui Marian Cozma s-au mai descoperit insa si alte delicte, printre cei aflati in arest preventiv existând unii care au trait din exploatarea fetelor, ceea ce inseamna ca exista motive fundamentate de a fi suspectati de proxenetism precum si de delicte de tulburare a ordinii publice si falsificare de documente personale.

Fejes mentiona ca pentru dovedirea vinei suspectilor nu este nevoie nici de marturisirile lor partiale sau complete si nici de gasirea armei crimei, dat fiind ca responsabilitatea penala a acestora poate fi stabilita in acest caz pe baza a numeroase alte dovezi deja obtinute.

În cazul crimei de la Veszprem nu exista deocamdata vreo suspiciune conform careia fapta ar fi fost comisa in complicitate mafiota, din intentia de asigurare a controlul asupra unor teritorii sau din gelozie, conchidea procurorul sef Fejes Peter, datele indicând pentru moment – fara a tine seama de viata anterioara a suspectilor – ca a fost vorba de un conflict la un local de distractie, care apoi a degenerat.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.