Obama la răscruce privind reforma în domeniul sănătăţii

0

Miercuri, 9 septembrie 2009, presedintele Barack Obama va prezenta in Congres propunerea finala de reforma in domeniul sanatatii. Ramâne in suspensie mega-proiectul privind asigurarea de stat pentru toti americanii, noteaza ziarul Avvenire intr-un amplu comentariu pe acest subiect. Obama se afla la o rascruce.

Imediat ce va rezolva nodul reformei in domeniul sanatatii nu numai ca va imprima un nou curs sistemului de sanatate din SUA, dar va marca si restul presedintiei sale.

Opozitia l-a acuzat de socialism, iar la stânga, editorialistul Paul Krugman de la New York Times, pe care Obama miza printre aliatii sai valorosi, l-a calificat drept “las” pentru ca nu le-a raspuns pertinent celor care l-au acuzat ca vrea “sa debranseze aparatul de respirat al bunicii”.

Congresul este in impas in conditiile in care republicanii sunt decisi sa transforme sanatatea in “Waterloo-ul” presedintelui iar democratii moderati sunt hotarâti sa nu determine adoptarea masurii numai prin votul majoritatii, de teama unor vendete ale opozitiei.

Lovitura cea mai mare i-au dat-o insa lui Obama chiar concetatenii sai. Pentru prima data, Obama a coborât sub 50% in consensul americanilor.
Mai mult, dupa luni de zile de dezbateri privind sanatatea, majoritatea americanilor ar prefera sa pastreze ceea ce are deja, mai degraba decât sa vada aprobat planul Obama.

Acesta este, potrivit Avvenire, un lucru de neinteles pentru un european. În prezent, sistemul de sanatate din SUA este in esenta privat iar rolul guvernului central se limiteaza la a furniza asigurarea pentru vârstnici (Medicare) si pentru cei mai defavorizati (Medicaid), aproximativ 96 de milioane de persoane in total.

Este vorba de un sistem in care asigurarile private decid costurile politelor (cel putin 800 de dolari pe luna pentru o familie de 4 persoane), ce anume trebuie acoperit (urgentele prevad o “contributie” a asiguratului de mii de dolari) si ce trebuie sa se ramburseze (nu rareori se asista la negarea unei cereri).

În situatia actuala asigurarile pot nega chiar legal acoperirea cuiva care sufera de o maladie “preexistenta”. În pofida acestui fapt, cheltuielile publice pe cap de locuitor pentru sanatate in SUA sunt mai mare decât in oricare alt stat din ONU, cu exceptia Timorului de Est.

Visteriile federale platesc anual 7.000 de dolari de persoana, aproximativ 2.500 de miliarde, fara a reusi sa-i asigure pe toti.
La umflarea costurilor contribuie americanii care sunt prea “bogati” pentru polita publica si prea saraci pentru a-si permite asigurarea privata, sau pe care o maladie i-a facut niste “paria” pentru grupurile de asigurari.

Este vorba de circa 46 de milioane de persoane. Costurile serviciilor de sanatate cresc in fiecare an iar statul risca sa nu reuseasca sa le sustina pe termen mediu.

Cu toate acestea, Obama este pe cale sa asiste la naufragierea propunerii de a permite statului sa ofere o asigurare cu cost moderat pentru toti, in concurenta cu societatile private, de a face obligatorie asigurarea (asa cum se intâmpla in Massachusetts) si de a controla in mai mare masura asigurarile, impiedicând refuzul de a asigura persoane cu cancer sau diabet.

Motivele sunt diferite. Exista cel cultural, care explica faptul ca americanii sunt suspiciosi privind interventia statala in viata lor, mai ales intr-un sector care ii priveste indeaproape precum sanatatea.

Se tem sa nu piarda controlul asupra propriilor decizii – o acuzatie adusa planului Obama este ca el nu ar permite alegerea propriilor medici – si de faptul ca mai mult stat, considerat mai putin eficient decât piata, nu poate duce decât la mai multe impozite.

Exista insa si motive economice si politice. Cele economice sunt de notorietate.
Astfel, de când se vorbeste de reforma, asigurarile, companiile farmaceutice si sindicatele lucratorilor lor au cheltuit 53 de milioane de dolari in campanii publicitare anti-Obama.

În fiecare an, grupuri care ar urma sa fie afectate de reforma cheltuiesc 150 de milioane de dolari in lobby la Washington.

În ceea ce priveste ratiunile politice, opozitia republicana a urcat pe “calul sanatatii” si a strâns rândurile sub stindardul “antisocialismului” pentru a conduce atacul impotriva democratilor.

Nu este o batalie intâmplatoare: au câstigat-o in 1993, obligându-l pe Bill Clinton sa se retraga. Sunt convinsi ca vor putea folosi din nou aceeasi tactica. Din acest motiv, Obama se afla la o rascruce.

Pâna miercuri, când se va prezenta in Congres pentru a-si prezenta “propunerea finala” trebuia sa decida daca va ramâne la planul originar, riscând razboiul deschis cu republicanii si “nu-ul” democratilor moderati, sau daca isi va redimensiona propunerea, renuntând la asigurarea publica care a suscitat rezistente feroce si chiar la a modifica prea mult asigurarile.

Un pachet astfel confectionat ar trece mai usor, dar ar dezamagi stânga care l-a adus pe Obama la Casa Alba si care ameninta sa faca din el presedintele “unui singur mandat”.
Daca Obama va alege “realpolitik” nici el si nici succesorul sau nu vor mai indrazni sa se atinga vreodata de viesparul sanatatii ani de zile.

În aceste zile Casa Alba a cautat cu frenezie o cale de iesire: compromisul care va permite moderarea costurilor, ajutarea celor cau nu dispun de o asigurare si mai ales ca reforma sa fie digerabila politic atât de catre stânga cât si de dreapta.
Pe scurt: cvadratura cercului.

Sintetizând, Avvenire imparte dezbaterea in 3: cum ar dori Obama sa fie reforma: toti americanii sunt obligati sa aiba o asigurare, fie ca este oferita de stat, de angajator sau este privata.

Guvernul ofera un pachet asigurator public si ii stimuleaza pe cetateni sa adere la el. Statul decide ce servicii trebuie sa fie acoperite de asigurarile private.

Asigurarile nu pot nega acoperirea pentru cei care sunt deja bolnavi; cum ar putea fi reforma: sistemul ramâne in esenta privat. Se extinde numarul celor care au dreptul la polita publica (mai multi copii). Mai multe stimulente pentru angajatorii care ofera asigurare.

Interzicerea pentru societatile de asigurare de a nega acoperirea; si cum este sistemul actual de sanatate din SUA: Guvernul furnizeaza polita pentru vârstnici (Medicare) si defavorizati (Medicaid).

Asigurarile private ofera diferite planuri, cetateanul alege daca sa plateasca unul atotcuprinzator, mai scump, sau unul singur pentru tratamentul de baza. Angajatorii nu sunt obligati sa ofere asigurarea de sanatate. Spitalele trebuie sa furnizeze tratament gratuit in cazurile de urgenta.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.