Nu de Blair are nevoie Europa

0

Totul pare sa indice ca Jose Manuel Durao Barroso va fi reales presedinte al Comisiei de Parlamentul European, la 16 septembrie. Imediat ce guvernele europene au constientizat rezultatele alegerilor europene, a si inceput valsul numelor pentru a ocupa posturile cheie ale UE – daca irlandezii aproba prin referendum Tratatul de la Lisabona la 2 octombrie, asa cum se preconizeaza.

Se va trece apoi la dezvoltarea noului tratat pentru alegerea presedintelui Consiliului European; sau altfel spus, a unui presedinte al europenilor, noteaza ziarul El Periodico. Toate acestea intr-un moment foarte critic al crizei mondiale si al schimbarilor politice internationale impulsionate chiar de criza si de noile politici ale lui Barack Obama.

Relatia SUA cu China, adevarata putere financiara a datoriei americane si cu tarile emergente (India, Brasil, Rusia…) defineste sinergiile, aliantele si strategiile care vor contura o lume in care Uniunea Europeana va juca un rol mai mic, rod al propriilor slabiciuni: nefiind un stat, are dificultati serioase pentru a articula o politica externa si de aparare solida si eficienta.

Un presedinte furibund europenist este primul pas pentru a schimba aceasta tendinta.

Presedintele Consiliului European va avea un mandat de 2 ani si jumatate, reelegibl inca o data si va facilita la identificarea Europei in lume ca unitate politica.

Dupa ce presedintia ceha, in care Vaclav Klaus a avut rol de cal troian pentru sectoarele antieuropene, s-a vazut clar ca noul post, nu este atât o reglementare institutionala, cât o schimbare necesara pentru a evita anumiti actori interni sa faca uz de putere in institutiile comunitare si a afecta astfel intregul proiect colectiv.

Se spune ca Tony Blair este unul din candidatii cei mai bine plasati pentru a deveni presedintele Consiliului European.
Stirea recenta el va raspunde in fata unei comisii independente asupra motivelor pentru care Marea Britanie a invadat Irakul readuce in atentie politica sa din aceasta perioada controversata.

Aspiratia fata de un leadership european s-ar vedea compromisa daca ar fi intruchipata de un mare lider politic, dar care a demonstrat insa ca Europa nu este principala sa prioritate.

Nimeni nu se indoieste de greutatea sa politica. Istorica sa victorie din 1997 a pus capat la 18 ani de conservatorism inchistat si a fost premierul cel mai tânar pe care l-a avut Marea Britanie in intreg secolul XX.

Victoria sa a presupus, printre altele, integrarea multor femei in Camera Comunelor, care pâna atunci se remarcase printr-o covârsitoare majoritate masculina.

Iar victoriile sale electorale (1997, 2001, 2005) l-au impus drept un mare strateg. Totusi, cum amintea recent Wolfgang Munchau in Financial Times, in pofida remarcabilelor sale calitati, nu de Blair are nevoie Europa.
Alinierea sa la politicile SUA si abdicarea sa morala in era Bush in chestiuni precum tortura pun in chestiune capacitatile sale de lider al Europei.

Europenismul sau frugal – manifestat in 1998 prin lansarea alaturi de Jacques Chirac a Europei apararii in declaratia de la Saint-Malo – a fost grav afectat de optiunea sprijinirii unei invazii ilegale, cu pretul chiar al divizarii Europei si afectarii de moarte a incipientei sale politici externe.

Realegerea lui Barroso ca presedinte al Comisiei Europene pare deja inevitabila, in ciuda analistilor care coincid ca primul sau mandat nu a fost deloc stralucit.

Credibilitatea Comisiei a fost grav afectata in timpul crizei, fiind incapabila sa coordoneze raspunsurile guvernelor europene si sa evite ca unele state membre sa actioneze pe propriul cont.

Mai mult chiar, se crede ca unul din motivele pentru care va fi reales este pentru ca nu va fi un presedinte al Comisiei incomod pentru guvernele europene.

Pentru a contracara numirea lui Barroso, conservator, stânga europeana slabita de recentele alegeri pentru Parlamentul European, nu trebuie sa cada in tentatia de a-l sustine pe Blair, laburist, pentru acest post.

Numirea presedintelui Consiliului European trebuie sa depinda in primul rând de alegerea unui lider cu o indubitabila vocatie europenista, mai presus de axa drepta-stânga.

Este nevoie, intâi de toate de un politician capabil, in afara de a dota cu vizibilitate Uniunea pe plan mondial, sa exercite un leadership cu o autonomie europeana legitima.

Tocmai de aceea unele guverne conservatoare nu vad cu ochi buni un politician apartinând stângii, care, pe deasupra, nici nu se omoara prin convingerile sale europene.

Tandemul Barroso – Blair – daca cel din urma va fi confirmat – va fi un pericol pentru Uniune. Persoanele puse in fruntea institutiilor sunt la fel de importante ca schimbari institutionale.

Europa se confrunta in urmatorii ani cu un scenariu global schimbator fata de care trebuie sa se adopte pozitii de prim nivel international. Este mai important ca oricând sa se aleaga cu grija cine o va reprezenta. Europa isi joaca viitorul acum.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.