Analfabetismul subminează eforturile occidentale de instruire a armatei afgane

0

Noua din zece soldati afgani nu stiu sa citeasca, lipsa de educatie fiind una dintre cele mai dificile probleme cu care se confrunta armata americana in tentativa sa de a instrui fortele de securitate din Afganistan, relateaza AP intr-un amplu comentariu.

Potrivit agentiei americane de stiri, problema lipsei de educatie este chiar mai grava decât in Irak, motiv pentru care recrutarea, instruirea si echiparea unei forte militare afgane care sa functioneze fara sprijin extern s-ar putea dovedi o sarcina extrem de dificila.

“Am dificultati. Daca cineva imi spune sa merg undeva, nu pot sa citesc indicatoarele stradale”, a declarat un afgan de 27 de ani, membru al unui batalion de aprovizionare afgan.

“În instructajul nostru de baza, am invatat mult. Unii dintre colegii mei, care stiu sa scrie si sa citeasca, isi iau notite. Eu am uitat multe lucruri, genul de lucruri care ar putea sa-mi salveze viata”, s-a confesat el corespondentului AP, care a discutat cu recruti din mai multe centre de instruire.

Viteza cu care NATO instruieste si echipeaza fortele de securitate afgane a devenit o problema delicata in SUA, Canada si Europa, in contextul in care guvernele occidentale urmeaza sa decida daca se vor angaja sau nu suplimentar intr-un conflict devenit tot mai impopular.

Senatorul democrat Carl Levin a declarat vineri ca doreste o imbunatatire a instruirii fortelor armate afgane inainte de a fi trimise trupe suplimentare in Afganistan.

El a cerut administratiei Obama sa mareasca numarul soldatilor pâna la 240.00 si pe cel al politistilor pâna la 160.000, in orizontul lui 2013.

Planurile prezente ale coalitiei internationale prevad marirea numarului de soldati afgani de la 92.000 la 134.000 pâna in 2011. Oficiali americani sustin ca armata si politia ar trebui sa aiba un efectiv total de 400.000 de oameni pâna in 2014.

Cresterea rapida a efectivelor armatei ridica totusi problema daca Afganistanul, una dintre cele mai sarace tari din lume, poate sustine o forta militara de o asemenea marime, mentinând in acelasi timp proportia etnica si disciplina in rândurile acesteia.

Este foarte probabil, noteaza AP, ca pretul instruirii, echiparii si sustinerii fortelor afgane la un nivel suficient pentru a asigura securitatea sa fie suportat tot de contribuabilii americani in anii urmatori.

În Irak, SUA nu au reusit, in sase ani, sa formeze o forta armata care sa opereze fara sprijin american, desi au beneficiat de resurse inexistente in Afganistan, precum o baza larga de oficiali militari in retragere si un grad de alfabetizare printre cele mai ridicate din lumea araba.

Sondajele arata ca armata este institutia care se bucura de cel mai mare grad de incredere din partea populatiei, spre deosebire de politie, perceputa in general ca fiind corupta.

Însa circa 90% dintre cei care decid sa se inroleze sunt analfabeti, potrivit ofiterilor americani implicati in instruire. Procentul analfabetismului este mai mare decât rata nationala de 75%, intrucât recrutii provin in general din clasele inferioare, unde numarul celor care stiu sa citeasca este foarte scazut.

Analfabetismul face ca instructajul standard de 10 saptamâni, redus ca durata pentru a antrena cât mai multi soldati, sa fie destul de putin eficient.

Practic, numerosi soldati afgani nu stiu sa foloseasca corect hartile si nu inteleg codurile de conduita militara. De asemenea, pare dificila instruirea acelor cadre necombatante, care au printre atributii si transmiterea ordinelor scrise ale comandantilor catre trupe.

Gen. Richard Formica, care raspunde de instruirea armatei si politiei, sustine ca rata ridicata de analfabetism nu reprezinta un impediment.

Totusi, el a precizat ca analfabetismul “devine o problema pentru acei recruti care vor sa avanseze in grad si sa devina ofiteri necombatanti, intrucât cu cât mai mult urci in ierarhie, cu atât mai mult se asteapta de la tine sa stii sa scrii si sa citesti la un nivel minimal”.

Întelegerea hartilor si a indicatoarelor stradale este extrem de importanta pentru soldatii afgani, care sunt desfasurati rapid in zonele in care autoritatea statului este atacata.

De cealalta parte, talibanii, la fel de putin alfabetizati, lovesc de obicei in zonele lor de bastina sau se bazeaza pe ghizi locali, motiv pentru care nu au nevoie de harti sau alte indicatoare pentru orientare. De asemenea, talibanii opereaza in general in unitati mici.

Acestia folosesc tactici extrem de putin sofisticate din lupta de gherila, in actiuni precum montarea de explozibili pe carosabil, care nu necesita coordonare precum operatiunile militare, la care participa adesea trupe terestre, vehicule blindate si aparate de zbor.

Pentru a depasi problema analfabetismului din armata afgana, guvernul SUA a angajat o companie privata americana, Pulau Electronics of Orlando, pentru a implementa un program care isi propune sa asigure alfabetizarea minimala a 50% dintre soldatii afgani.

“Targetul lor este sa-si poata scrie numele si numarul de serie al armei din dotare”, a declarat unul dintre angajatii companiei. Instructorii afgani sunt cei care coordoneaza antrenarea soldatilor, sub monitorizarea unor echipe ale coalitiei.

În prezent, exista circa 5.000 de instructori ai coalitiei internationale, impartiti in echipe alocate instruirii armatei si respectiv politiei.

Presedintele american Barack Obama a dispus detasarea in Afganistan a 4.000 de instructori suplimentari, in cadrul noului contingent de 21.000 de soldati care va fi trimis in aceasta tara.

Lt. col. Daniel Harmuth, unul dintre cei insarcinati cu instruirea militarilor afgani, apreciaza ca numarul instructorilor disponibili in prezent reprezinta doar jumatate din necesar.

Între timp insa, soldatii analfabeti din armata afgana sunt extrem de numerosi. “Din nefericire, eu si toti prietenii mei nu stim sa citim. Este foarte rau, in special in timpul luptelor.

M-au invatat multe lucruri, dar le-am uitat pe cele mai multe… Nici macar ofiterii nu stiu sa citeasca”, a marturisit un recrut afgan de 19 ani.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.