Hotelul de Gheaţă Bâlea, rezervat de Revelion, înainte de a fi construit

0

Cu mai mult de 3 luni de zile înainte să fie construit, toate cele 16 locuri din singurul hotel de gheaţă din România, Ice Hotel de la Bâlea Lac (judeţul Sibiu) au fost rezervate de turiştii dornici de senzaţii extreme şi o experienţă de neuitat, chiar dacă nu se cunoaşte deocamdată tariful pe noapte de cazare, a declarat managerul hotelului, Leo Klingeis.

“Pentru noaptea de Revelion nu mai avem nicio cameră disponibilă în Ice Hotel Bâlea, deja au fost rezervate toate cele 16 locuri. Pentru noi nu este o surpriză, turiştii s-au simţit bine şi în alţi ani şi în plus este ceva inedit, care nu mai găseşti în alt loc din ţară şi foarte rar în Europa”, a spus Leo Klingeis.

Acesta a precizat că mai există locuri de cazare pentru această iarnă la Ice Hotel Bâlea, dar deocamdată nu se poate preciza exact de când se vor începe cazările. Pentru că în cazul acestui hotel inedit, totul depinde de vreme.

“Anul trecut a început să ningă destul de târziu la Bâlea şi am fost nevoiţi că cărăm zăpadă de pe culmi pentru a o aduce la locul şantierului. Dacă va fi o iarnă normală, sperăm ca în decembrie să dăm în folosinţă pentru al patrulea an consecutiv Ice Hotel Bâlea”, a explicat Leo Klingeis.

În acest an, Ice Hotel Bâlea va avea tot 16 locuri de cazare, ceea ce înseamnă 4 camere şi 2 apartamente, un Ice Bar şi un Ice Restaurant. Tarifele vor creşte cu maxim 10 la sută, indiferent de costuri şi asta pentru că este criză, iar la Bâlea, în acest an au fost mai mulţi turişti, însă aceştia au cheltuit mai puţini bani, faţă de anii anteriori.

Iarna trecută, Ice Hotel Bâlea a fost construit cu tema Clasic. Camerele au fost denumite după cunoscuţi compozitori de muzică clasică, iar în fiecare cameră s-au putut asculta melodii din repertoriul acestora.

Ice Bar se va afla în incinta Hotelului de Gheaţă şi va funcţiona începând cu ora 9,00 până la ora 24,00. În bar se pot servi cocktail-uri sofisticate, băuturi cu alcool şi fără alcool, unele dintre ele se vor putea servi din celebrele pahare de gheaţă şi băuturi calde.

Ice Restaurant va fi şi el amenajat în interiorului Ice Hotel Bâlea. Anul trecut, a fost un meniu cu specific elveţian. Max Restaurant, un restaurant cu specific elveţian din Sibiu, va fi colaboratorul de anul acesta la Ice Restaurant.
Programul de funcţionare al Ice Hotel va fi de la 9,00 la 17,00.

Ice Hotel poate fi, de asemenea, vizitat, oaspeţii putând servi un cocktail în celebrele pahare de gheaţă. Preţul unui bilet de intrare a fost în iarna 2008-2009, de 8 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii; în intervalul 17,00 – 20,00 Ice Hotel va funcţiona ca restaurant. Cei care doresc să servească cina vor fi întâmpinaţi cu un “welcome cocktail”, după care vor servi un meniu special, compus din şapte feluri de mâncare, la care se vor servi vinurile corespunzătoare. Meniul a costat anul trecut 229 lei de persoană.

De la 20,00 la 24,00 Ice Hotel se va transforma într-un club de noapte. DJ renumiţi vor asigura o ambianţă muzicală de calitate şi alături de diferiţi barmani, pregătiţi pentru a prepara cele mai sofisticate băuturi, vor “încălzi” atmosfera.

De la 24,00 la 8,00 Ice Hotel va funcţiona în regim hotelier. Cei care au rezervat camere în această locaţie îşi vor găsi liniştea şi se vor putea odihni “la rece”. Pentru o noapte de cazare la Ice Hotel, preţul a fost anul trecut de 99 lei/persoană. Pentru a te caza în Ice Hotel Bâlea este nevoie de o declaraţie pe propria răspundere, un sac de dormit şi mult curaj, pentru că temperatura nu depăşeşte înăuntru câteva grade peste 0.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.