Optimismul referitor la relansarea economiei româneşti este prematur

0

Economia româneasca se va contracta atât in 2009 cât si in 2010, pe masura ce rata somajului si creditele neperformante vor creste, iar guvernul isi va reduce cheltuielile, a apreciat Neil Shearing, analist din cadrul Capital Economics, pentru Bloomberg.

Chiar daca Banca Nationala sustine ca economia româneasca a iesit din recesiune, “este prematur si putin ingrijorator sa vorbim despre revenire”, a apreciat economistul pentru piete emergente al Capital Economics, Neil Shearing. “În mod clar perspectiva s-a imbunatatit dar exista in continuare mult prea multe riscuri in scadere.

Anul urmator ne asteptam la o contractie economica de o jumatate de procent”, a avertizat Neil Shearing. Guvernul de la Bucuresti sustine ca economia a inceput sa-si revina dupa ce productia industriala si vânzarile cu amanuntul s-au imbunatatit iar contractia trimestriala a Produsului Intern Brut a incetinit.

Guvernul român preconizeaza ca iesirea din recesiune va avea loc in trimestrul patru iar anul urmator se va inregistra o crestere de un procent. La rândul sau, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat recent ca economia isi va reveni in trimestrul trei sau trimestrul patru, iar evolutia economica nu poate fi decât una pozitiva. “Cred ca o revenire va avea loc in trimestrul trei sau trimestrul patru si economia nu va merge decât in sus. Se vede deja o revenire la productia industriala, inca din aprilie, o evolutie relevanta mai ales ca reprezinta o treime din PIB”, a spus guvernatorul Bancii Centrale.

În schimb, Neil Shearing sustine ca “creditele neperformante vor continua sa creasca iar piata muncii va continua sa se deterioreze, ceea ce va expune si mai mult sectorul bancar. Pe ansamblu, sunt prea mult incertitudini. Si, nu in cele din urma, vom vedea cum politica fiscala se inaspreste pe parcursul anului urmator”.

Guvernul român a fost de acord sa reduca cheltuielile si sa majoreze unele taxe in acest an si anul urmator, in cadrul unui acord de finantare in valoare de 20 de miliarde de euro convenit cu Fondul Monetar International si Uniunea Europeana.

Pe fondul scaderii veniturilor la buget, guvernul trebuie sa taie un miliard de euro din cheltuielile programate pentru acest an pentru a putea atinge tinta de deficit bugetar de 7,3% din PIB.

Cheltuieile vor trebui reduse si anul urmator pentru a ajunge la un deficit mai mic de 6%. “Este prea devreme sa vorbim despre o revenire având in vedere ca exista atât de multe incertitudini. Perspectiva este mult mai buna decât era la inceputul anului insa prognozele noastre se bazeaza pe cele mai recente date”, sustine Neil Shearing.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.