Primele de concediu vor putea fi plătite până la 31 ianuarie 2010

0

Primele de concediu aferente anului 2009 vor putea fi platite bugetarilor pâna la 31 ianuarie 2010, indiferent de data de la care acestea au fost solicitate, potrivit proiectului legii privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeana (CE) si Fondul Monetar International (FMI), pentru care Guvernul isi va asuma marti (15 septembrie 2009) raspunderea in Parlament.

“Prima de care beneficiaza angajatii la plecarea in concediu, aferenta anului 2009, poate fi platita de ordonatorii de credite ai autoritatilor si institutiilor publice pâna la data de 31 ianuarie 2010, indiferent de data la care aceasta a fost solicitata”, se arata in proiectul de act normativ.

Proiectul de lege mai prevede ca munca suplimentara va fi compensata prin ore libere platite si acordate pâna la 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestata in cursul acestui an si respectiv pâna la 31 martie 2011 pentru lucrul in afara duratei normale a timpului de munca din cursul anului 2010, prin derogare de la prevederile actuale ale Codului Muncii.

Pe de alta parte, Guvernul va diminua, incepând cu 1 octombrie 2009 si pâna la sfârsitul anului 2010, indemnizatia trimestriala de participare la sedinta acordata membrilor Consiliului de Coordonare a Activitatii de Previziune din cadrul Comisiei Nationale de Prognoza, de la 25 la 1% din indemnizatia lunara a presedintelui CNP.

Indemnizatia lunara acordata membrilor Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale si ai secretariatului va fi diminuata de la 20 la 1% din indemnizatia secretarului de stat, in timp ce remuneratia de sedinta a membrilor Comitetului pentru Audit Public Intern se va reduce de la 20 la 1% din nivelul echivalent salariului brut al secretarilor de stat. Persoanele care au o pensie ce nu depaseste salariul mediu brut pe economie pot sa cumuleze pensia cu salariul de la stat, se prevede in textul proiectului de lege.

Potrivit documentului, beneficiarii dreptului de pensie pentru limita de vârsta, cât si ai sistemelor neintegrate sistemului public care realizeaza venituri salariale sau, dupa caz, asimilate acestora, din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire, potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare sau subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor economice la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritoriala pot cumula pensia neta cu veniturile astfel realizate in conditiile in care nivelul acesteia nu depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.

Persoanele a caror pensie depaseste nivelul unui salariu mediu brut pe economie trebuie sa opteze, in scris, in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a acestei legi intre suspendarea platii pensiei pe durata desfasurarii activitatii si incetarea raporturilor de munca. În situatia persoanelor care beneficiaza prin cumul de pensii stabilite atât in sistemul public, cât si in sistemele neintegrate sistemului public de pensii la determinarea plafonului se are in vedere venitul cumulat din acestea, se mai arata in proiect.

Daca nivelul pensiilor nete cumulate se situeaza sub nivelul salariului mediu brut pe economie, acestea vor putea fi cumulate cu veniturile realizate din exercitarea unei activitati. În cazul in care nivelul venitului realizat din pensiile nete cumulate este mai mare decât salariul mediu brut pe economie persoana are obligatia de a-si exprima optiunea in scris, in termen de 15 zile, cu privire la mentinerea in plata a pensiei fata de cuantumul careia este permis cumulul.

Neindeplinirea obligatiei privind exprimarea optiunii constituie cauza de incetare de drept a raporturilor de munca stabilite in baza contractului individual de munca. Sumele incasate necuvenit cu titlu de pensie se recupereaza de la pensionari.

Angajatorul are obligatia de a lua masurile necesare constatarii cazurilor in care nu este permis cumulul, in caz contrar se considera contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 2.500-5.000 de lei, prevede proiectul.

Aceleasi prevederi se aplica si in cazul beneficiarilor de pensie de serviciu stabilite prin legi speciale. Programul “Rabla” pentru tractoare si masini agricole presupune acordarea unei prime de casare de cel mult 5.000 de lei si va putea fi accesat de persoanele fizice si juridice care caseaza vehicule vechi, potrivit proiectului de lege pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea.

Suma acordata de stat poate fi de cel mult 5.000 de lei, fara sa depaseasca 50% din pretul de achizitie al tractorului nou sau al masinii agricole noi, in cazul persoanelor fizice.
Aceeasi suma de 5.000 de lei va putea fi obtinuta si de persoanele juridice, cu conditia ca prima de casare sa nu depaseasca 40% din pretul de achizitie fara TVA al utilajului. Solicitantii trebuie sa predea spre casare vehiculul vechi, de cel putin 10 ani, si sa achizitioneze un utilaj nou de la producatorul la care s-au inscris.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.