Cetăţenii români, fără vize în Republica Moldova

0

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a anunţat oficial că a semnat joi (17 septembrie 2009) decretul privind ridicarea vizelor pentru cetăţenii români, care va intra în vigoare vineri.

Ghimpu a anunţat într-o conferinţă de presă că acest decret va fi publicat vineri în Monitorul Oficial, iar cetăţenii români vor putea intra fără vize în Republica Moldova.

‘Decretul preşedintelui este obligatoriu pentru toate instituţiile statului. Urmează ca grănicerii să se conformeze decretului preşedintelui ţării’, a spus el.

Preşedintele moldovean interimar a calificat ca fiind ilegală hotărârea guvernului anterior de instituire a vizelor, menţionând că există o lege adoptată de parlament în 2006, prin care a fost abolit regimul de vize pentru cetăţenii statelor membre UE şi altor câteva state.

‘Ne întrebăm care act normativ are prioritate: o lege sau un act adoptat de guvern. Iată cum au guvernat comuniştii. Mi-e ruşine că am avut o astfel de conducere şi un astfel de guvern’, a declarat Ghimpu.
Ghimpu a spus că va anunţa şi Curtea Constituţională despre acest decret, în conformitate cu prevederile legislaţiei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.