Creşterea cursului valutar şi a accizelor scumpeşte ţigările

0

Cursul estimat de schimb al monedei nationale va fi anul viitor de 4,20 lei pentru un euro, iar acciza pentru tigarete va fi majorata in 2010, cu 10 euro, ceea ce se va reflecta in pretul de vânzare cu amanuntul al produselor din tutun.

Astfel, cel mai ieftin pachet de tigari va fi cu circa 10% mai scump, depasind 7 lei. Anul acesta, acciza la tutun a fost majorata de doua ori: in aprilie cu 7 euro, iar in septembrie, cu inca 7 euro, ajungând in prezent la 64 euro/1.000 de tigarete.
Potrivit datelor comunicate de Philip Morris, prin folosirea noului curs de schimb estimat la 4,2 lei/euro, cei 64 de euro de plata catre stat, dar care sunt incasati in lei, vor echivala cu doar 57 de euro, actualul curs de schimb fiind fixat la 3,7364 lei/euro, la inceputul acestui an.

“România trebuie sa raporteze UE, la 1 ianuarie 2010, o acciza de 64 euro/1.000 tigarete, perioada de tranzitie terminându-se la acea data, dar acciza in lei va creste cu echivalentul a 7 euro/1.000 tigarete.
Actualul cod fiscal prevede ca, in 2010, acciza per mia de tigarete sa ajunga la 74 euro, nespecificându-se nicio data, aceasta putând fi chiar si 1 ianuarie.

Daca se va intâmpla acest lucru, acciza va creste in total cu 17 euro per mia de tigarete dintr-odata: 7 euro din cauza cursului de schimb si inca 10 euro, datorita tintei de 74 euro per mia de tigarete, specificata in actualul cod fiscal pentru 2010”, a spus Philip Gambaccini, director fiscal Philip Morris International.

Oficialul Philip Morris nu a dorit sa speculeze in privinta evolutiei viitoare a preturilor maxime de vânzare, afirmând ca “decizia de crestere a preturilor depinde si de alti factori, pe lânga majorarea accizei”.
“Istoria arata ca pretul unui pachet din categoria MPPC (most popular price category) a crescut de la inceputul anului de la 6,5 lei/pachet la 7,9 lei/pachet, in conditiile cresterii accizei de la inceputul anului – de la 50 euro la 64 euro pentru mia de tigarete”, a precizat Philip Gambaccini.

Potrivit analizelor facute de Philip Morris International la nivel european, majorarea accizelor mai rapid decât puterea de cumparare, decisa de guverne pentru a obtine o crestere a incasarilor bugetare si pentru a reduce numarul de fumatori, nu a avut efectele scontate.
În plus, nivelul contrabandei s-a majorat, ceea ce i-a pus in dificultate pe marii producatori de tigarete.

Cu doar 3 luni in urma, unul dintre competitorii lui Philip Morris si-a inchis fabrica din Lituania, unde contrabanda ajunsese sa reprezinte 30% din consum.

“Nu exista nicio garantie ca, la 1 octombrie 2010, cursul folosit pentru acciza va fi 4,2 lei/euro, valoarea reprezentând deocamdata o estimare. Cursul va fi cel din 1 octombrie 2009 si, conform reglementarilor europene, va fi valabil pentru intreg anul 2010, dar va fi stabilit de cererea si oferta pentru moneda nationala si cea europeana de pe piata valutara”, a mai spus reprezentantul Philip Morris International.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.