Crimă şocantă la Universitatea Yale

0

Circa 30 de politisti investigheaza in prezent o crima care a socat profund studentii si profesorii de la Universitatea Yale de când a fost gasit duminica, 13 septembrie, cadavrul lui Annie Le, studenta la farmacie in vârsta de 24 de ani, in subsolul laboratorului din campusul unde isi realiza cercetarile. Fata era data disparuta de 5 zile iar duminica urma sa se casatoreasca la North Ritz Club din Syosset, in prezenta a 160 de invitati, noteaza ziarul ABC.

Potrivit ziarului local New Haven Independent, politia – care i-a eliminat dintre suspecti pe logodnic si un profesor – se axeaza acum asupra unui tehnician de laborator ca posibil autor al crimei. Acelasi ziar arata ca, spre deosebire de cele publicate in alte medii, suspectul nu este student si nu a fost inca plasat in custodia politiei.

Duminica, agentii de politie au gasit un cadavru ascuns in spatele unui perete al laboratorului unde fata fusese vazuta pentru ultima data, la numarul 10 pe strada Amistad. Deocamdata, politia a negat ca ancheta se desfasoara in jurul vreunui student.
Mai mult chiar, a anuntat ca niciun coleg al lui Le nu este implicat in caz, in timp ce o sursa apropiata anchetei semnaleaza un singur suspect: un tehnician de laborator care face experimente pe animale la prestigioasa Universitate Yale.

Individul se pare ca era sentimental interesat de victima, dar sentimentele sale nu erau impartasite. Pe de alta parte, el nu a trecut testul cu poligraful si a refuzat sa raspunda la intrebarile anchetatorilor, in prezenta avocatului sau.
Seful politei, James Lewis, a subliniat ca nu a fost plasat sub custodia politiei niciun suspect, dar ca agentii sai au interogat un numar mare de persoane. “Nu vom da niciun nume pentru ca nu vrem sa intinam reputatia nimanui”, a spus el.

Cazul a declansat panica in mediul elitist al universitatii, iar autoritatile vor sa evite cu orice pret repetarea celor intâmplate, in 1998, dupa asasinarea studentei Suzanne Jovin, când politia a dat numele unui profesor ca “posibil suspect”. Un profesor care nu a avut nicio legatura cu crima dar care a suferit consecintele acestei tragedii.

Annie Le se afla in al treilea an de doctorat la farmacie, la Facultatea de Medicina când trupul ei neinsufletit a fost gasit in spatele unui perete din subsolului laboratorului. La intrebarea de ce a fost descoperita atât de târziu, Lewis a subliniat ca structura cladirii a ingreunat cautarile. “Cei care cunosc structura cladirii nu au fost surprinsi ca agentii au cautat-o neincetat timp de patru zile”.

Iar la intrebarea de ce universitatea a intârziat atât de mult sa inchida cladirea laboratorului unde Le a fost vazuta ultima data, el a comentat ca acest caz nu era considerat oficial o crima pâna duminica.
Corpul lui Annie Le a fost gasit chiar in ziua in care se faceau pregatirile de nunta. Luni politia din New Haven anuntase ca nu are detalii asupra crimei, despre care a spus insa, ca nu este un asasinat aleatoriu, ci indreptat asupra fetei.

Totusi, biroul de investigatii al politiei a decis sa nu difuzeze cauzele mortii in urma cererii procurorului statului care a invocat “facilitarea investigatiei”. Ancheta este axata asupra mai multor persoane aflate in laboratorul din care a disparut fata.

Laboratorul aflat in campusul facultatii de Medicina este supravegheat de 75 de camere de securitate si este nevoie de o cartela de pontaj eliberata de centru pentru a avea acces in interior, astfel incât se stie câte persoane au fost in cladire in momentul disparitiei victimei.

Rectorul centrului, Richard Levin, a asigurat ca numarul suspectilor a fost limitat la un grup mic de persoane. Locul in care a fost gasit cadavrul lui Anne Le (un mic spatiu in spatele unui perete unde se pastrau dispozitive tehnice, in subsolul cladirii) sugereaza ca cel care a comis crima cunostea bine cladirea. Pe de alta parte, au fost gasite aruncate mai multe haine patate de sânge care nu apartineau victimei, iar acum politia asteapta analiza probelor ADN.

Potrivit ziarelor locale, care citeaza surse ale politiei, ancheta il vizeaza acum pe tehnicianul care lucreaza in cladirea unde camerele de supraveghere au inregistrat marti ultima imagine a victimei, imbracata cu o fusta maro si un pulover verde.
Potrivit ziarului, tehnicianul prezenta zgârieturi pe piept si nu a trecut testul poligrafului. Purtatorul de cuvânt al politiei, Joe Avery, s-a grabit totusi sa precizeze ca nu s-a facut, deocamdata, nici o arestare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.