În Romania, contrabanda de ţigări este instituţionalizată

0

La nivelul care a ajuns astazi comertul ilicit de tigarete, contrabanda in România este, fara indoiala, un fenomen institutionalizat, a declarat miercuri (16 septembrie 2009) la un seminar pe tema impozitarii produselor din tutun, Peter Imre, director Corporate Affairs, Philip Morris România & Bulgaria.

“Ceea ce se confisca si tot ce apare publicat in mass media nu reprezinta nici macar 2% din nivelul contrabandei. Nu poate exista atâta contrabanda decât daca cineva inchide ochii si nu face nimic”, a spus Peter Imre.
Oficialul Philip Morris a aratat ca, pe lânga cresterea accizelor, un alt factor favorizant al contrabandei de tigarete il reprezinta si diferenta de preturi de pe piata locala si cea din Republica Moldova si Ucraina.

Potrivit datelor prezentate la seminar de directorul fiscal al Philip Morris International, Philip Gambaccini, cel mai ieftin pachet de tigarete este 0,27 euro in Republica Moldova, de 0,30 in Ucraina, in timp ce in România acesta costa 1,53 euro.
În cazul tigaretelor Marlboro, diferenta este tot in favoarea vecinilor: 1,89 euro in România, 0,92 euro in Republica Moldova si 0,75 euro in Ucraina.

Potrivit analizelor facute de Philip Morris International, la nivel european, majorarea accizelor mai rapid decât puterea de cumparare, decisa de guverne pentru a obtine o crestere a incasarilor bugetare si pentru a reduce numarul de fumatori, nu a avut efectele scontate. În plus, nivelul contrabandei s-a majorat, ceea ce i-a pus in dificultate pe marii producatori de tigarete.

Cu doar 3 luni in urma, unul dintre competitorii lui Philip Morris si-a inchis fabrica din Lituania, unde contrabanda ajunsese sa reprezinte 30% din consum.
În România, nivelul comertului ilicit cu tigarete a crescut de la aproximativ 15% din totalul vânzarilor in august 2008 la peste 22% in aprilie 2009, ceea ce s-ar traduce in pierderi estimate la 200 de milioane de euro pentru bugetul de stat, potrivit unor studii.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.